Membrii Tineretului Național Liberal și Fundația Friedrich – Naumann au organizat o întîlnire menită să ducă la îmbunătățirea muncii în administrația publică locală. La întîlnire s-a discutat despre ce a adus pînă acum în prim plan reforma din domeniu, dar și despre munca efectivă în administrație. Participanții au dezbătut probleme legate de bugetul local, cum se fundamentează acesta, de unde vin banii, unde și cum se alocă resursele financiare, despre rectificarea unui buget. Tinerii au luat la cunoștință despre regulamentul de funcționare a unui consiliu local și a celui județean, dar au discutat și despre cum se concepe un proiect de hotărîre administrativă. Printre cei care le-au vorbit tinerilor liberali s-a aflat Cristian Anghel, primarul din Baia Mare, președintele aleșilor locali ai Partidului Național Liberal (PNL), și Dacian Dragoș, lector universitar doctor la Universitatea Babes Bolyai din Cluj, lor alăturîndu-se și Thomas Kleininger, coordonatorul de program din partea Fundației Naumann. La seminar a mai participat din partea seniorilor liberali și Ioan Chiriac, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău. (Eduard ADAM)
Lasă un răspuns