Instanța a amînat sentința în cazul lui Anton Antochi, un bătrîn de 73 de ani care în urmă cu aproape cinci luni și-a împușcat fiul cu o armă de vînătoare. Potrivit martorilor și inculpatului, conflictul a fost provocat chiar de victimă, care, în stare de ebrietate, își amenința și înjura părinții, iar bătrînul a folosit pușca pentru că i se făcuse teamă de fiu. Anton Antochi este judecat de Tribunalul Bacău pentru acuzația de omor calificat. Completul de judecată a audiat atît inculpatul, cît și mai mulți martori, pentru a stabili în ce împrejurări s-a întîmplat nenorocirea. Sentința va fi dată la un termen ulterior, numai după ce se va clarifica situația celor patru copii minori al căror tată era victima omorului. Se pare că doi dintre copii sînt internați într-un centru al Asociației Creștine de Caritate, Misiune și Ajutor Olanda – România „Betania”. Instanța a început demersurile pentru clarificare situației copiilor, precum și pentru contactarea mamei acestora. După ce vor fi audiate toate părțile completul de judecată se va pronunța. Anton Antochi și-a recunoscut fapta și a spus că o regretă mult. (C.P.)
Lasă un răspuns