Seringile sînt pe terminate la Pediatrie

Redacția Ziarul de Bacău

Medicii pediatri din cadrul Spitalului de Pediatrie riscă să rămînă fără seringi, atît de necesare în activitatea medicală curentă. Materialele sanitare respective au ajuns la fundul sacului, iar conducerea spitalului atrage atenția că fără aceste seringi, actul medical este aproape imposibil. „Avem dificultăți în aprovizionarea continuă cu seringi de cinci și zece mililitri. Nu putem spune că am rămas încă fără seringi, dar sîntem aproape de fundul sacului. Lipsa acestor materiale nu este din lipsa banilor, pentru că ele sînt plătitie, ci din cauza furnizorului”, ne-a declarat medicul Aurelia Țaga, director medical adjunct la Spitalul de Pediatrie. Din acest an, spitalele au fost obligate să își procure materialele sanitare în urma unei licitații naționale, la fel ca și regimul de aprovizionare cu medicamente. Prima licitație pentru materiale sanitare, care ar fi trebuit să asigure cantități suficiente pe cinci luni, a avut loc în luna noiembrie. Firmele cîștigătoare au fost alese de Ministerul Sănătății, iar spitalele au trebuit să încheie contractele cu acești furnizori. Licitația pentru seringile necesare Pediatriei a fost cîștigată de un singur furnizor, care nu face însă față cerințelor tuturor spitalelor din țară. „Explicația este că acest furnizor a cîștigat licitația, dar nu face față solicitărilor. Poate era bine să existe mai multe firme desemnate de la care să putem cumpăra seringile. Sperăm că, pe parcurs, la fel ca și la medicamente, situația se va rezolva. în rest, nu avem probleme cu celelalte materiale sanitare”, a mai spus directorul Țaga. Criza de seringi care se preconizează la Pediatrie vine într-un moment total nepotrivit. Unitatea spitalicească se confruntă în ultimul timp cu o avalanșă de copii bolnavi, iar mulți dintre ei necesită internare și tratament în spital. Numai în acest week-end, medicii au internat 42 de copii și au dat consultații la alți 100 de micuți. Secția de Pediatrie a spitalului de copii mai are doar patru paturi libere, iar Terapia Intensivă este arhiplină. Secția are o capacitate de 20 de paturi, și toate sînt ocupate de copiii care au ajuns la spital cu afecțiuni grave. La Pediatrie sînt în acest moment 126 de copii internați. Majoritatea celor internați provin din rîndul sugarilor. „Bolile frecvente, dat fiind și ameliorarea vremii din ultimele zile, sînt laringitele acute, bronșeolitele și virozele. De aceea îi sfătuim pe părinți ca atunci cînd își observă copii răgușiți, cu tuse lătrătoare și senzația de sufocare să se prezinte imediat la doctor”, a precizat Aurelia Țaga. Tot la acest sfîrșit de săptămînă, la Pediatrie a ajuns un copil suspect de corp străin. Sugarul de șapte luni se pare că a ingerat un corp străin pe căile aeriene, și de aceea avea mari dificultăți în respirație. El a fost trimis de urgență la Iași. (Claudiu TĂNĂSESCU)ușiți, cu tuse lătrătoare și senzația de sufocare să se prezinte imediat la doctor”,

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.