~4 min lectură • 16 comentarii

Sesizare penală și amendă 70.000 de lei pentru Primăria Bacău, în cazul deșeurilor provenite din demolarea garajelor, depozitate ilegal

Redacția Ziarul de Bacău

Garda Națională de Mediu anunță măsuri drastice, în cazul depozitelor cu potențial cancerigen provenite din demolarea garajelor. Primăria Bacău a fost amendată cu 70.000 de lei, iar pentru deșeurile din azbest inspectorii au făcut sesizare penală.

Garda de Mediu a descins în zona străzii Constanței, unde existau informații cu privire la depozitarea unor deșeuri industriale rezultate din demolări (beton, azbest), pe o suprafață de 1,5 ha, în urma dezvăluirilor organizației Agent Green și a relatărilor de presă.

Întrucât deșeurile provenite din desființarea unor garaje, aparțineau municipalității, Primăria Bacău a fost sancționată cu amendă în valoare de 70.000 lei și i-au fost impuse măsuri cu termene (interzicere stocării deșeurilor din construcții/demolări și aducerea terenului la starea inițială), precizează Garda Națională de Mediu.

Potrivit documentelor, deșeurilor din azbest au fost preluate în vederea eliminării de către un operator autorizat. „Și în acest caz, a fost înaintată o sesizare penală instituțiilor competente”, a mai anunțat Garda de Mediu.

Reamintim, Primăria Bacău a negat, săptămâna trecută, existența deșeurilor periculoase depozitate pe terenul din strada Stejarului, care au fost fotografiate de organizația Agent Green și de presă.

Prefectul Bogdănel: „Dezastrele ecologice de la Comănești și Bacău au fost tratate de conducerea Gărzii de Mediu Bacău cu concedii de odihnă”

Cu o activitate în contrast cu Garda Națională de Mediu, Daniel Ciorcilă, șeful Gărzii de Mediu Bacău, a fost convocat azi de prefectul Lucian Bogdănel, care i-a atras atenția asupra gravelor probleme pe care instituția le ignoră.

„Dezastrele ecologice de la Comănești și Bacău au fost tratate de conducerea Gărzii de Mediu Bacău cu concedii de odihnă. Lucrătorii instituției s-au urnit din loc abia după ce cazurile, strigătoare la cer, de depozitare ilegală a deșeurilor din construcții au apărut în presă (G4 Media) sau pe Facebook (Agent Green). Ce s-ar fi întâmplat dacă aceste nenorociri nu ar fi fost reflectate mediatic?”, a declarat prefectul județului.

„Să nu vezi muntele de deșeuri crescut la Comănești în câteva săptămâni, nu peste noapte, sau marea de azbest, smoală și betoane apărută la Bacău în ultimul an echivalează cu un dezinteres flagrant față de problemele reale de mediu!”, a mai spus Lucian Bogdănel. el a sublinuat că

La revenirea din concediu – unde a „dispărut” în ultima săptămână, când în spațiul public au explodat cele două cazuri – l-am convocat la Prefectură pe șeful SCJ Bacău al Gărzii Naționale de Mediu, Daniel Ciorcilă, pentru a da explicații cu privire la modul în care instituția pe care o conduce tolerează fățiș derapaje de tipul Comănești și Bacău, amendând selectiv zeci de primari pentru tot felul de mărunțișuri, irelevante dacă e să le comparăm cu dezastrele de mediu consemnate în cele două orașe.

Putem compara o roabă de gunoi cu muntele de deșeuri din construcții de la Comănești, pe care Garda de Mediu l-a văzut crescând ca Făt-Frumos fără să dispună nicio măsură punitivă săptămâni bune? Sau cu zecile de tone de azbest, rezultate din demolarea garajelor, depozitate ilegal – chiar sub ochii Gărzii – pe domeniul public, în zona străzii Stejarului din municipiul Bacău?

Evident că nu.

Și pentru că în calitate de prefect al județului nu am încredere în conducerea SCJ Bacău, solicit cetățenilor care descoperă situații de încălcare a legislației de mediu, precum cele de la Comănești sau Bacău, să notifice de îndată Instituția Prefectului astfel încât să nu mai avem de-a face cu situații revoltătoare în care Garda de Mediu închide ochii și se face că nu vede calamități ecologice care pun în pericol inclusiv sănătatea cetățenilor!

P.S. – Cu prilejul discuției avute astăzi, i-am adus la cunoştință un nou caz revoltător de depozitare neconformă de deşeuri, în vecinătatea pădurii Fântânele (com. Hemeiuş). Pentru că am observat că în trecut s-au invocat, de către şeful Gărzii, dificultăți legate de orientarea în spațiu, imaginile pe care i le-am transmis personal conțin şi coordonatele GPS. Aşa că, la treabă!

– Lucian Bogdănel, prefectul județului Bacău
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

16
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. E
    Edi
    20 martie 2023, 16:34
    0

    Sa plateasca hastagii useristi si aia care si-au batut joc de oras votând niste specimene de pe facebook. Se se ia de mana cu alta userista de la sectorul 1 Clotilda, ca le plac mizeria gunoiul si șobolanii. Pt o turma de dintr-astia cu diez in frunte platim toti restul . Mergeti de mana toti pe parcările plutitoare cu care v-au prostit si stati acolo unu mai destept si curat ca altul…sper din suflet sa nu mai castige tot specimenele astea incompetente ajunse dingreseala sa administreze un oras. A sa isi ia si ifoanele si ceasurile si mecbucurile cumparate ca niste fomisti cand au ajuns pe functii…dar vina cea mare e a celor care au votat asa ceva…o mizerie …hastagmizerie

  2. M
    Mitu
    20 martie 2023, 16:50
    0

    Cine va plăti amenda?

    1. O
      Oana
      20 martie 2023, 16:53 • răspuns pentru @Mitu
      0

      Amenda va fi contestată și nu va fi tras nimeni la răspundere.Așa e în comună.
      Nu înțelegeți că nu răspunde nimeni?

    2. C
      Cetățeanul
      22 martie 2023, 06:56 • răspuns pentru @Mitu
      0

      Noi,cetățenii urbei,ca întotdeauna când „aleșii” au mai făcut o nefăcută. Important e că s-a rezolvat singura problemă a orașului: garajele.

  3. P
    Pușcuță B.
    20 martie 2023, 16:56
    0

    În sfârșit a venit din concediu și directorul politic de la Garda de mediu.

  4. P
    Pandele
    20 martie 2023, 18:03
    0

    Sa vina si la Berzunti, unde sunt aruncate pe DJ 117 peste 10 camioane de mare tonaj de betoane din demolari ale unor maghernite cumparate de primarul comunei in Onesti. Le-a aruncat in doua locatii de langa DJ 117 si in curtea Primariei noi, acolo unde e un dezastru. Tot molozul va fi folosit la niste indiguiri, pentru a justifica miliarde de lei, ca umplutura, banii ajungand in buzunarul hotilor.

  5. A
    A
    20 martie 2023, 19:14
    0

    Da, de fapt tot noi locuitorii orasului o platim, prin taxe si impozite. Mare magareala.

    1. T
      Tatiana
      21 martie 2023, 05:06 • răspuns pentru @A
      0

      De ce să plătim noi locuitorii amenda că nu înțeleg?Păi noi i-am pus să facă ilegalități?Noi i-am pus să facă depozit de deșeuri?

      1. a
        andrei
        22 martie 2023, 06:43 • răspuns pentru @Tatiana
        0

        nu, dar voi l-ati votat pe ilustrul asta imaculat hastag userist

  6. V
    VALI
    20 martie 2023, 19:40
    0

    Să-și amaneteze telefoanele de ultimul răcnet achiziționate pt subalterni de primar și să plătească amenda!Am stat săptămâna trecută trei ore la taxe și impozite pt plata dărilor. Să vă fie rușine indolenți vremelnici ce sunteți!

  7. A
    Andrei L
    21 martie 2023, 05:10
    0

    E bună treaba asta cu ceasurile și telefoanele amanetate.Doar că nu se va întâmpla așa.Amenda de va plăti din buget adică din banii cetățenilor.

  8. a
    adrian p.
    21 martie 2023, 06:14
    0

    Nici primarul nu poate prea mult, dar si cei din jurul lui isi bat joc de noi blocandu-l in orice vrea sa faca. Practic lipsa majora de dezvoltare a orasului e pusa pe seama primariei, dar se pare ca dusmanii primarului sunt mai responsabili pt asta, luand salarii din banii nostri luna de luna.

    1. M
      Mediu pt toti
      21 martie 2023, 10:18 • răspuns pentru @adrian p.
      0

      Eu stau sa ma gândesc daca tu ai minte! Când dărâmi garaje, prima oară te gândesti ce faci cu zecile de deseuri ce rezulta. Exista in tară statii de sfărâmat betoane. Trebuiau separate toate celelalte materiale. S-a mers pe ideea: lasă ca merge. Ca la români, „Dă-l incolo de mediu”. Parca o sa vad ca peste puțină vreme o sa apara primarul pe la anumite actiuni de mediu ca si cum nu s-ar fi intâmplat nimic

  9. A
    Adrian P.
    21 martie 2023, 11:51
    0

    Garajele sunt luate din oras, unde puneau probleme mai mari, fiind zona locuita de 150 mii de oameni. La asta te-ai gandit, sau incepi de acum? Spor la gandire!

  10. C
    Costel
    21 martie 2023, 13:37
    0

    Garda Judetiana de Mediu stia de 1 an de zile de acest depozit nelegal ,l-a vizitat si anul trecut ! Trebuia un ONG ,AGENT GREEN ,sa faca reclamatie la Ministerul Mediului ,altfel nu s-ar fi luat nici o masura! Garajele si parcarile s-au facut la negru ,fara autorizatie de demolare ,fara autorizatie de construire ,fara acord de mediu ,pentru a putea fi umflate cheltuielile mai mult !Poate sa ne spuna Primarul cat a cheltuit pana acum din bani publici pentru demolare ,amenajare parcari din pavele ,transport ,reciclare ,amenzi etc.,in conditii de criza economica si fara sa mai incaseze vreun ban la buget din garaje ?

  11. M
    Mihaela Avram
    21 martie 2023, 14:29
    0

    Toată lumea e revoltată că s-au depozitat ilegal deșeurile așa zis toxice din demolările garajelor. Dar noi locuitorii blocurilor de pe strada 9Mai, care de mai bine de 2 luni stăm în teroarea de praf și zgomot de la demolare, și de bocanitul după fier vechi până la miezul nopții, ce să mai zicem! Pentru noi nu mai e toxic? Sau doar acum s-a văzut toxicitatea, dar atâta vreme nu a măsurat-o nimeni. Aici nu mai vin instituțiile abilitate să vadă tot praful și mizeria? „Colac peste pupăză” acum au întrerupt lucrările, au lăsat totul așa în mormane de moloz și au luat o pauză să rezolve cu toxicitatea și cu autorizațiile. Rușine să vă fie! Un oraș care a devenit bătaia de joc a tuturor.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.