Sînt persoane sobre, au activitate, au clienți sau întîlniri de afaceri multe. Cu alte cuvinte, ceea ce se numește o agendă încărcată. Soneria telefonului lor sună aproape permanent, uneori strident, alteori discret. Astfel este și cea a șefului vămii, Vasile Șoiman, care și-a setat soneria la nivel crescendo. „A fost singurul lucru pe care am reușit să-l setez, după două zile de chin, pentru că altfel nu știu decît să apăs pe butonul de răspuns al mobilului. Acum, soneria mă anunță foarte discret că sînt apelat și apoi, din ce în ce mai gălăgios, în caz că sînt tare de urechi. Nici prin gînd nu mi-a trecut să mai încerc să schimb și soneria, pentru că cine știe cînd aș fi terminat, dacă aș fi terminat, și ce-ar fi ieșit. Altfel, sînt un om conservator și îmi păstrez și aparatul mult timp, chit că nu mai este în ton cu moda. Dacă eu m-am obișnuit cu el, mă simt confortabil, ce rost are să-mi schimb telefonul după modă?”, ne-a întrebat Vasile Șoiman, nedumerit de ce l-am rugat să-și apropie telefonul mobil, care tocmai suna, de receptorul telefonului fix, la care purtam conversația.
Tot o sonerie sobră are la telefonul mobil și avocatul Petru Hărătău. Nici el nu se arată prea dornic să umble în meniul telefonului la „setări”. în schimb, cel care i-a „butonat” telefonul lui Petru Hărătău a fost fiul său. „Se întîmpla de multe ori, cînd eram în ședințe de judecată, să am telefonul închis. Și atunci intra pe mesageria vocală. De la un timp, tot mă întreba lumea ce-i cu mesajul acela de întîmpinare și nu pricepeam ce-mi tot reproșează lumea. Pînă cînd m-a luat la întrebări soția, că de ce tot umblu pe la crîșme și nu răspund la telefon. Atunci am aflat, de la fiul meu, că îmi „aranjase” telefonul. Aveam ca mesaj de întîmpinare la mesageria vocală un fel de manea cu îndemnul „dă banii, scoate banii”, pe fond de atmosferă de crîșmă”, ne-a povestit avocatul. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.