La competiție au participat cu rezultate bune și 9 băcăuani, chiar dacă nu au urcat pe podium.
Cu doar două zile înainte de startul Maratonului Piatra Craiului Salomon, programat pe 5 octombrie, organizatorii, preocupați de siguranța participanților, anunțau amânarea concursului de alergare montană pentru sâmbătă, 2 noiembrie. Motivele erau stratul de zăpadă care măsura 15 cm în satul Măgura (la poalele muntelui) și 35 cm pe coborârea din Șaua Funduri (unul dintre punctele de control de pe traseu), ninsoarea și vizibilitatea foarte mică.
Decizia s-a dovedit a fi una înțeleaptă, deoarece pe 2 noiembrie vremea a fost incredibil de frumoasă, iar traseul numai bun de parcurs. Concursul s-a desfășurat fără incidente, traseul a fost bine marcat de organizatori, echipele Salvamont au fost prezente și au urmărit îndeaproape evoluția participanților, mai ales pe porțiunile dificile, iar ziua s-a încheiat în cel mai vesel chip posibil, la premiere.
MPC Salomon, competiție din seria CarpathianMan, presupune parcurgerea unui traseu cu o lungime de 41 km și o diferență pozitivă de nivel de 2.150 m în jurul Munților Piatra Craiului (una din cele mai frumoase regiuni montane din România), pe drumuri publice și forestiere, poteci marcate și nemarcate, pante cu înclinare mare și zone accidentate. Startul și finish-ul sunt în orașul Zărnești (județul Brașov).
Anul acesta a avut loc cea de-a 8-a ediție a maratonului, la care au participat aproape 600 de concurenți de toate vârstele (la finish au ajuns 435 bărbați și 71 femei). Aceștia au trecut prin 12 puncte de control, conștienți de faptul că lipsa oricărui articol din echipamentul obligatoriu atrage după sine penalizarea cu 10 minute. “Acum, la final de sezon, am reușit cel mai bun rezultat al meu ca alergător montan, un loc pe podium la MPC și un timp excelent, cu toate că traseul a fost mai lung decât în anii precedenți – spune Silviu Bălan din Săcele, cel care a ocupat cea de-a doua poziție la categoria 18-29 ani, cu un timp de 3 ore și 59 minute. Sunt cel mai fericit om, această ediție a MPC mi-a îndeplinit înca trei vise: să câștig Seria CarpathianMan Romania, să ies pe podium la MPC și să scot sub 4 ore la MPC. 3.59 este un timp la care nu aș fi visat acum câțiva ani… Se schițează noi orizonturi și acum, când toată munca mi-a fost răsplătită, dorința și puterea de a face aceste lucruri sunt și mai mari”.
Timpii cei mai buni au fost 3 ore 54 minute – Adrian Bostan din București (masculin, 18-29 ani) și 4 ore 35 minute – Iulia Găinariu din Zărnești (feminin, 18-29 ani). Cursa a fost terminată și de un veteran de 74 de ani, în aproximativ 8 ore și 11 minute.
Lucian Clinciu, inițiatorul proiectului CarpathianMan, descrie cel mai bine aceste competiții outdoor: “CarpathianMan este mai mult decât o întrecere între oameni. Este lupta cu rutina de zi cu zi. Este o oportunitate pentru noi toți de a ne întrece cu noi înșine, de a fi mai buni, de a ne reapropia de natură și de a-l respecta pe celălalt. Este șansa de a ne încerca limitele, iar pentru cei cu adevărat pasionați, de a le redefini. Te invit să îmbrățișezi spiritul CarpathianMan cu noi!”.
Elena-Simona CIUBOTARU
Rezultatele bacauanilor care au participat :
Serban Oana 06:43:30
Scortanu Cristina 06:51:14
Dascalu Oana 07:51:44
Toma Olimpia Iuliana 07:32:04
Lungu Bogdan 05:16:44
Nicau Alexandru 06:44:03
Iordanoaia Ion 06:58:11
Iordache Adrian 07:32 :02
Indreas Adrian 07:39:48
si care merita sincere felicitari pentru rezultate. Ar fi fost frumos sa-i mentionati in articol.
Multumim pentru precizari!
P.S. inca o bacauanca Potoceanu Dumitrita 8:19:17