Un eveniment important pentru continuarea tradiției spiritualității creștine din Oituz va avea loc duminică, 26 noiembrie, în ziua pomenirii Sfîntului Alipie Stîlpnicul. Atunci, comunitatea ortodoxă va fi prezentă la sfințirea bisericii satului. Avînd hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ctitoria, ale cărei origini depășesc trei secole, va fi tîrnosită de Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, alături de un sobor de preoți. „Biserica din Oituz a fost construită din lemn, în anul 1704. Din motive rămase necunoscute a ars, fiind refăcută din temelie în anul 1734, de familia voievodului Radu Racoviță. în noaptea dintre 6 și 7 august 1916, în timpul Primului Război Mondial, biserica a ars din nou”, ne-a declarat Ion Osoloș, primarul comunei Oituz. Preoții Ion Bitir, paroh, și Florin Cristea, au reușit ca, după 90 de ani, în doar 90 de zile, să readucă în atenția creștinilor din această parte a județului unul dintre cele mai importante semne ale identității locale și spirituale. „Biserica a fost reconstruită în trei luni, din donațiile și obolul enoriașilor acestei parohii, vechi ostași în apărarea legii întru Hristos”, a mai spus primarul Osoloș. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.