Și staff-ul de la Agricola umblă pe drumuri ocolitoare

Un drum pînă la București și înapoi nu este, pe vreme bună, o povară. Oricît de dimineață te-ai trezi, dacă ai cu cine porni, cu oameni plăcuți adică, faci distanța standard parcă în timp mai scurt. Un popas ici, altul colo, de cîte o cafea și o țigară, se-nțelege, și îndată ești în Sectorul 2. Greul abia atunci începe, în vacarmul bucureștean, o viermuială pe care toți o detestă dar, nu știu cum, parcă toți o și caută. Am plecat spre Capitală cu directorul fabricii Europrod, de la Agricola, Vasile Roman, un grup restrîns de ziariști, cu țintă Hotelul Marriott, unde Grupul Agricola avea să lanseze prima campanie din România pentru produse biosecurizate. Două – trei ore de activitate în lumea bună de la Marriott și plecăm apoi spre casă, sub dogoarea unui soare nefiresc după atîta iarnă. Dădea inima afară din noi de căldură – vorba lui Creangă dintr-o poveste cu circuit restrîns -, dar ne-am mai potolit cu cîte o bere rece. Făceam chiar socoteli cam pe la ce oră vom ajunge. Vasile Roman mai să pună pariu că mai prindem lumină de zi. Nici nu ne apropiem, însă, bine de județul Bacău, că și încep să sune telefoanele. Șaptezeci și cinci la sută numai de rău: ba că dincolo de Sascut stă într-o rînă un autocar, ba că la Răcăciuni zăpada topită duce pămîntul la vale și amenință chiar drumul european. Colac peste pupăză, mai vine și vestea că între Orbeni și Răcăciuni o cisternă plină ochi cu benzină stă răsturnată, iar traficul s-a blocat.
Ne-am intrat iute în mînă și am pornit reportofoanele și camerele de laut vederi. Viceprimarul de Răcăciuni, Gheorghe Bătlă, sună disperat și spune că stă în drum pînă venim, să vedem pămîntul luat de ape la vale. Venim – promitem -, dar să vedem cum trecem de cisterna cu roțile în sus. Ce să treci! Coada de mașini era deja pînă la Orbeni. Tragem microbuzul pe dreapta și ieșim să vedem ce e. Șoferi de toate categoriile se uită a pagubă în zare, unde niște girofaruri ar indica locul faptei. Nici o speranță, după cum se vede treaba. Nimeni nu știe nimic concret, doar zvonuri. Stăm de vorbă în drum, dar mai sărim și în șanț, pentru că niște „șmecheri” își fac loc cu viteză spre capul coloanei. Adică ei nu au treabă cu nimeni, ei au voie. Văd cîteva figuri importante printre ei și numere de mașini cunoscute. Lumea huiduie, șuieră, dar n-au pe cine.
Se amurgește bine, se și întunecă, iar noi tot în drum. Căutăm hainele groase, de dimineață, sunăm colegii din „linia înîtîi”, de la accident, și aflăm că două ore nici nu ne mișcăm de acolo. Asta este, dar chiar nu-i nici o soluție? Vasile Roman găsește un cunoscut, pe care nu știe cum îl mai cheamă, de la care aflăm însă că am putea ocoli prin Orbeni și Parava. Om al locului ce sînt, mă ofer drept ghid și hotărîm, pe loc, să facem manevra. Chiar pornim și luăm după noi și o parte din staff-ul Agricolei, cu vicepreședintele Grigore Horoi în frunte. Urcăm, pe asfalt, prin Orbeni, apoi coborîm, pe drum de țară, prin Drăgușani. Noapte s-o tai cu cuțitul. Din deal vedem cîrdul de mașini în șosea, ca un șarpe lung, roșu. Coloană în față, coloană în sptele nostru. Știau și alții de variantă. în lumina farurilor urme bătute de zeci de mașini, cum poate niciodată n-a văzut acest drum. Frămîntăm clisa cu roțile și ne hurducăim prin gropi și bălți misterioase. „Aventură curată – spune Vasile Roman. N-am mai pățit niciodată așa ceva”. âl ascultăm și ne dăm profesioniști: ehe, prin cîte altele n-am trecut noi! Satul Drăgușani e lung, mai ceva ca o zi de post. în lumina farurilor vedem lume pe la porți. Cîte o babă bate cruci. Nu știa lumea ce se întîmplă, pentru că nimeni nu avea timp de stat la vorbă. Directorii de la Agricola se sună des între ei. O fi bine pe unde am luat-o, au ajuns cu toții în coloană, mai avem oare mult? Stăm cu ochii pe drum și zărim fantoma asfaltului de pe drumul din Parava, spre Răcăciuni. Sîntem pe drumul cel bun, dacă ăla e drum bun, urcăm dealul și deodată zărim șoseaua și calea ferată, pe care le ghicim după mașinile care s-au cam pus în mișcare. Ne-om fi păcălit că am ocolit? Nu cred, circulația era încă pe sponci. Recuperăm, din Răcăciuni ce mai lăsasem dintre gazetari și, în cîteva zeci de minute, sîntem acasă. După aproape patru ore în plus. Parcă fugeam de aviara de care Agricola vrea, oricum, să scape cu orice preț. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!