Sictir vorbește la telefon

Nicoleta BICHESCU

Directori suficienți și mereu ocupați. Secretare țîfnoase, care răspund din vîrful buzelor. Servicii de relații cu publicul inexistente sau nefuncționale. Sictir și nesimțire. Dacă nu vă sună cunoscut, înseamnă că nu ați fost nevoiți niciodată să intrați într-o instituție publică. Nu ați cerut niciodată o informație de la prefectură, n-ați avut niciodată nevoie de o aprobare de la primărie. Instituțiile publice din județul Bacău sînt, în marea lor majoritate, la cheremul șefilor, al secretarelor, al funcționarilor publici. Publici, un fel de a spune. Cît de publici sînt funcționarii plătiți din banii noștri și cît de publice sînt instituțiile finanțate din buzunarul contribuabilului înțelegem fiecare dintre noi, atunci cînd ajungem la un ghișeu, din spatele căruia cineva ne tratează ca pe niște cerșători.

Reforma în administrație se tot petrece de cîțiva ani. Efectele ei sînt, însă, greu sesizabile. în birouri tronează steagul Uniunii Europene, mobilierul a fost schimbat, specialiști din toate colțurile lumii au organizat cursuri și seminarii, dar mentalitatea a rămas aceeași. Sub pretextul că salariile sînt mici, funcționarii continuă să molfăie covrigi, cu ochii pe limbile ceasului, care aleargă către ora 16.00. Nimeni nu-i dispus să zîmbească. Amabilitatea e o floare rară. Mai că-ți vine să-l pupi pe funcționarul care, chiar dacă nu poate face mare lucru pentru tine și te trimite la biroul de-alăturea, a avut măcar bunăvoința să se poarte omenește. Nimeni nu se gîndește că cetățeanul, omul acela de pe stradă, e, de fapt, un fel de patron al funcționarului public. E cel care finanțează sistemul public și care așteaptă drept recompensă doar o vorbă bună. Nu cerșește nimic, nu are pretenții absurde.

Acum cîțiva ani, apariția Legii liberului acces la informațiile publice părea să schimbe ceva în favoarea omului simplu. Legea e aplicabilă nu doar în cazul ziariștilor, ci pentru orice cetățean care are nevoie de o informație și care trebuie să afle, dacă vrea, cît e salariul unui director, cîți bani cheltuie pentru mașina instituției sau pentru telefonul personal. Legea asta e bună, însă doar pe hîrtie. Auzi îndrăzneală! Cum să vină un neica nimeni să întrebe cîți bani cîștigă dom’ director! Și cum să-și permită, el, nespălatul, să vrea să afle numărul de mobil al lui șefu’. Ce dacă telefonul e plătit din bani publici? Ce dacă, potrivit legii, numărul ar trebui să îl știe toată lumea? Să ne băgăm mințile în cap, ce e cu atîta democrație? Ăsta e afront la adresa instituției publice.

Am făcut ieri un exercițiu. Mai mulți ziariști au sunat la instituții publice din oraș și au cerut numărul de telefon mobil al șefului instituției. Nu telefonul personal, se înțelege, ci mobilul achitat de instituție, mai ales că nota de plată o suportăm cu toții. Am avut inspirația să ne recomandăm ca fiind oameni simpli, de la țară. Și am fost tratați ca atare. De cele mai multe ori, cu sictir pentru îndrăzneala noastră. De la capătul firului, am simțit indignarea unor secretare siderate că Ghiță Popa de la Plopana vrea să știe numărul de mobil al șefului. Ideea de contribuabil, ban public și instituție publică este departe de a fi înțeleasă. Nu contează că e lege, nu contează că la mijloc sînt oameni plătiți din banii noștri. Statutul de șef te ține departe de orice responsabilitate. Opacitatea e la ea acasă în instituțiile publice, iar disponibilitatea spre o reală deschidere, aproape inexistentă.

E drept, există și excepții. Poate n-o să ne credeți, dar ne-am bucurat de fiecare dată cînd o secretară sau un funcționar ne-a oferit fără rezerve numărul de telefon mobil al directorului. Am luat gestul, în primul rînd, ca pe o dovadă că, de fapt, șeful este o persoană care își înțelege menirea, a lui și a instituției, și chiar e dispus să dialogheze. Nu privește cetățeanul ca pe un intrus care îl deranjează, ci ca pe un partener sau ca pe un simplu om, măcinat de necazuri, care are nevoie de o informație sau de un sfat. Ne-am permis să publicăm în ziar lista telefoanelor mobile ale unor șefi de instituții. Sîntem convinși că vom fi acuzați pentru asta. Dar sîntem la fel de convinși că un om simplu va avea bun simț și nu va suna niciodată dacă nu are, într-adevăr o problemă. Lucrez la o instituție privată și nu sînt o persoană publică. Dar sînt un om transparent, așa că am să fac public numărul meu de telefon mobil: 0722.37.11.17. Asta așa, ca să le ușurez munca celor care astăzi o să-l caute ca să mă sune să-și exprime indignarea. din buzunarul contribuabilului înțelegem fi

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!