Panica s-a instaurat la Bursa, iar efectele fenomenului se vad cel mai bine asupra societatilor de investitii financiare. Piata de capital este in general afectata de criza, dar care este situatia unei societati mult mai aproape de noi si la care multi bacauani au actiuni – SIF Moldova? Valoarea actiunii ei a ajuns la 0,68 de lei, pentru prima oara la un nivel subunitar si mult mai aproape de valoarea nominala, de 0,10 lei, decit la inceputul crizei financiare care afecteaza Lumea. SIF Moldova a pierdut, vineri, intr-un singur minut, 62,3 milioane de lei din valoarea sa de piata.
Pietele principale de actiuni si derivate s-au inchis, vineri, 10 octombrie, la ora 16,30 prin algoritmul de fixing, dupa o perioada de 15 minute de preinchidere. In urma algoritmului de fixing, indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri, a inregistrat o scadere de minus 14,85%, fiind cel mai afectat. Schimburile cu actiuni SIF Moldova au totalizat, vineri, 500.400 de lei. Cotatiile majoritatii actiunilor au cazut, la sfirsitul saptaminii trecute, cu înca aproape 15%, într-o piata dominata de ordine de vinzare. Investitorii au plasat, în perioada de predeschidere, prelungita vineri pina la ora 16,15, si în ultimele 15 minute ale sedintei, numeroase ordine de vinzare, însa absenta cumparatorilor a coborit preturile cerute cu pina la 15%, variatie maxima admisa în cadrul unei sedinte de tranzactionare bursiera.
Scadere liniara, in 2008
Caderea actiunilor SIF Moldova a fost aproape liniara in acest an, insa ea a inceput, practic, inca de anul trecut. Astfel, de la ceva mai mult de 3,5 lei pe actiune s-a ajuns la nivelul de vineri, de doar 0,68 de lei. Criza s-a accentuat in septembrie, cind s-a inregistrat, in ziua de 16, recordul negativ, de minus 13,91 de procente, si cind s-a ajuns la o valoare de 1,30 de lei pe actiune, la inchiderea tranzactiilor bursiere. Valori mari ale regresului au fost inregistrate, insa, si in primavara acestui an i, evident, si in vara, cind s-au atins frecvent niveluri de peste 6% si s-a ajuns si la un minus de 8%. In ultimele 52 de saptamini, maximul atins de aceasta actiune a fost de 3,66 de lei. Atunci, capitalizarea societatii, la numarul de aproape 520 de milioane de actiuni pe care le are, era de aproape 1,9 milioande de lei, dar care acum a scazut la numai aproape 353 de milioane.
Multi au vindut in pierdere
Situatia de acum de pe piata de capital este interpretata si ca o buna oportunitate de a se face achizitionari. Insa, la nivelul atins de actiune, cei mai mari perdanti sint, evident, actionarii cu cele mai multe actiuni, dar mai ales cei care au vindut in pierdere. Conform datelor raportate la Bursa de Valori, in cazul SIF Moldova fondul de investitii Danske Fund Management Company Luxemburg si Danske Capital Fund Management Company of Finland detineau, in primavara, 1,96% din totalul actiunilor, Iulius Baer Investment Management LLC si alti actionari concertati aveau, anul trecut, 1,72%, iar ING Bank NV si ING Investments LLC aveau, tot anul trecut, 1,12%. Omul de afaceri Catalin Chelu detinea aproape 1%, tot in concertare, iar ING Bank NV avea si ea un procent. Dar, marile fonduri au procedat, de atunci, si la vinzari masive, desi unii actionari chiar au revenit pe piata pentru a cumpara, acum, la preturi modice.
Lasă un răspuns