Sinaxar ortodox și romano-catolic: Sfîntul Chiril al Ierusalimului
Duminică, 19 martie
Sinaxar ortodox: Sfinții Mucenici Hrisant și Daria
Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Iosif, soțul Preacuratei Fecioare Maria
Dacă ai fost pus într-o funcție de conducere să știi că acest bine ți s-
a dăruit de la Dumnezeu. însă să nu iei ceva cu păcat. Dacă
cineva, vrînd să biruiască pe pîrîșul său, ar izbuti să te cîștige cu
plata mai dinainte, vei judeca cu nedreptate pe acel om, care este
chipul lui Dumnezeu, pentru care Hristos Și-a vărsat sîngele. Că
îți este destul ție și casei tale leafa cea hotărîtă, nu cea obținută pe
ascuns. Iar de vei primi ceva în dar, cunoaște-ți boala sufletului, și
ia aminte. Curățește-l ca printr-o strecurătoare, să nu se prindă de
sufletul tău spurcăciunea vieții acesteia, adică averea cea
nedreaptă, care-ți va naște boală fără scăpare. Spală-l în apa
care curge alături, adică, dă-l săracilor ce trec pe străzi, care cer
pîine și apă, haine, odihnă și curățire. Primește-i și adu-i în casă,
hrănește-i și-i încălzește. Tu vei face după puterea ta, iar Dumnezeu
se pregătește să-ți răsplătească însutit, precum însuși a făgăduit și
se va ține de cuvîntul Său. Tu să semeni, iar El va face să crească.
Iar cînd vor năvăli asupra ta ispitele, să-ți ridici mîinile, de vreme ce
este drept a răbda cu rugăciune și cu tărie isipitele ce ni se întîmplă
și a mulțumi lui Dumnezeu pentru ele. Dacă cunoști pe Dumnezeu,
sau citești cărțile, să nu zici: „Amar mie, iată sînt bogat și legat cu
grijile cele lumești; nu mă pricep ce voi face!” Ține bogăția pe care
ți-a dat-o Dumnezeu, nu o feri pe ea. Și de-ți este cu putință și de
dorești a fi fără grija, împarte-o la săraci și te fă călugar. Iar de nu poți
să faci aceasta, apoi, și în lume făcînd așa, vei fi nelipsit de mila lui
Dumnezeu, zicînd către El: „După mila Ta, mîntuiește-mă!” însă
aceasta o zic pentru miluirea sărăcilor. Să nu zici: „Averea este a
mea”. Ci să zici: «Averea îmi este încredințată pentru puține zile”.
Să o împărțești precum poruncește Cel ce ți-a încredințat-o. Deci,
averea ce ți-a dat-o Dumnezeu, ca să împlinești poruncile Lui, să nu
o lași neamului tău celui mai de pe urmă. Ci pe fiii tăi și pe femeia
ta și pe toată seminția ta, să o încredințezi lui Dumnezeu, bunul
păzitor, a cărui milă este mare și bogăția neștiută. Că averea din
lumea aceasta este asemenea cu rîul, se duce de aici în jos și apoi
iarăși vine din sus. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.