Conform tradiției, Mărțișorul, Mart sau Mărțiguș, își are originea de la geto-daci. La 1 Martie, înainte de răsăritul soarelui se oferea un ban de aur sau de argint legat cu un șnur răsucit avînd culorile roșu și alb, urîndu-i-se purtătorului să aibă noroc tot anul și să fie curat ca argintul. Mărțișorul se poartă mai ales de femei și mai rar de bărbați. La începuturi el era pus la gît și la mînă, iar mult mai tîrziu prins la piept. Femeile gravide nu aveau voie să-l poarte. Mărțișorul era ținut timp de 12 zile, sau pînă la cîntatul cucului și venirea berzelor. Se spunea:
Cine poartă mărțișoare
Nu mai e pîrlit de soare.
La sfîrșit se ia șnurul și se pune într-un pom, ca să dea roade mai bune.
Între cele două războaie mondiale, învățătorii organizau cercuri de confecționare a mărțișoarelor. Ele se făceau din hîrtie, piele sau metal. Șnurul era făcut manual, din fir de mătase sau lînă. În unele sate din zona Berheciului fetele care voiau să-și exprime dragostea față de iubiții lor le prindeau de reverul hainei un mărțișor făcut de ele.
După 1950, mărțișoarele încep să fie executate industrial, fiind confecționate din noile materiale: ebonită, plastic, poliester, metal, plexic. Apar modele de pisici, cîini, urși, elefanți, flori, dar și simboluri așa-zise purtătoare de noroc, potcoave, coșari, trifoi cu patru foi sau literele alfabetului. (Eugen ȘENDREA)
Lasă un răspuns