ÎNOT: Simona Păduraru, medaliată cu bronz la Campionatul European de Natație de la Madrid alături de colega sa de club Larisa Lăcustă (SCM Bacău, antrenor Silviu Șalgău), a venit doar pentru o zi în Bacău, după europene, întrucît programul de pregătire nu-i permite mai mult. Ea s-a declarat puțin dezamăgită că nu a reușit să urce pe podium și în probele 400 de metri liber și 800 de metri liber, cum a făcut-o cu ștafeta de 4×200 liber a României dar mai spune că nenorocul din probele lungi o mobilizează și mai mult pentru Olimpiadă. Pînă atunci, băcăuanca va participa la șirul de concursuri internaționale „Mare Nostrum” și la naționale.
Meritam locul al doilea la 200 liber
„Mă așteptam să venim pe locul al doilea cu ștafeta. M-a durut un pic, mai ales că am fost foarte aproape de medalia de argint. Nu știam ce timp am scos (n.r., Simona a concurat în ultimul schimb al ștafetei) dar cînd m-am lămurit mi-am dat seama că mai mult de atît nu se putea. În fond, cu 2 minute, două secunde și cinci zecimi, am stabilit un nou record personal pe această distanță. Recunosc, eram un pic amorțită. Îmi doream foarte mult să ajung la capătul cursei înainte de a fi depășită de altcineva. Presiunea este mult mai mare atunci cînd evoluezi în ultimul schimb”, a afirmat Simona.
Banner: „Simona Păduraru – Bacău – România”
De mare ajutor, după cum susține, i-au fost Simonei încurajările venite din partea celor apropiați, în special cele de la Cristi Axinte (n.r., fost fotbalist la FCM Bacău), prietenul său, care și-a „amorsat” cunoștințele din Spania. Liderul trupei de încurajatori ai Simonei a fost, cu ocazia amintită, verișoara lui Cristi. Susținută de un grup de români plecați în Spania, „verișoara și-a făcut datoria” Nu doar ea ci și tatăl lui Cristi care a comandat un banner, afișat ulterior la Madrid, pe care stătea scris: „Simona Păduraru – Bacău – România”. Cel puțin, așa susține multipla campioană băcăuană și nu există motive să-i fie puse la îndoială cuvintele: „Între noi, colegii de la lotul național, rivalitatea este mare și există și anumite fricțiuni. M-am bucurat foarte mult cînd am văzut că am susținere din tribună și mi-au scăzut o parte din emoții. Cei care m-au încurajat, acolo, au dat cîte 30 de euro pe bilet, ceea ce nu este chiar din drum. Am plecat de acasă cu un moral foarte bun, mai ales că directorul Dorin Arădăvoaicei m-a premiat, înainte de europene, pentru medaliile obținute la naționale. Cel mai mult m-au ajutat prietenul meu și părinții săi care m-au încurajat tot timpul. Bineînțeles, îi mulțumesc foarte mult antrenorului Șalgău, cel care m-a format ca sportivă, precum și profesorilor de Facultatea de Educație Fizică și Sport Bacău. Am și eu examene de dat și am fost înțeleasă”. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns