Simpatia plebei

Mihai BUZNEA

Sărăcia românului e cu mult mai mare decît ne-o putem imagina, iar umilința de care acesta e capabil spre a face rost de-un ban depășește orice închipuire. Chiar dacă ține de lupta acerbă pentru existență. Știm aceste lucruri foarte bine, dar adeseori ne prefacem că ele nu ar exista sau, oricum, nu ar merita să le acordăm o atenție aparte. Am fost, zilele trecute, martor indirect al unei întîmplări cutremurătoare, stupefiante: o gloată de amărîți ai soartei se adunase ca la stupul cu miere în fața grandiosului palat al latifundiarului din Pipera cu nădejdea că vor fi omeniți de acesta. Se adunaseră aici de prin mai toate colțurile țării – erau pe puțin două sute – șchiopi, chiori, ciungi, debili mintal, moșnegi, vădane, copii de pripas, vagabonzi și boschetari; o scursură pestriță de amărîți adevărați ori închipuiți. Era, după spusele lor, ziua de danie, de mijloc de martie, însuși salvatorul lor providențial le promisese, cîndva, că de două ori pe lună îi va milui pe cei nevoiași cu cîte 5 milioane de lei (vechi). Și oamenii se prezentaseră pentru a-și încasa „drepturile”. Pe puțin un miliard de lei ar fi trebuit să scoată din buzunare salvatorul providențial. întîlnirea a fost una cît se poate de jenantă și inconfortabilă pentru ambele părți. Cel asimilat cu legendarul Cresus a părăsit locul speranțelor transformate în decepție, la volanul Maibach-ului său de o jumătate de milion de euro, iar calicii s-au văzut nevoiți să-și lingă rănile și să-și contabilizeze pierderile provocate de pelerinajul la muntele Fericirii. Perdanți: și unii, și celălalt…

Cumpărarea simpatiei plebei și a fericirii divine nu e, întotdeauna, o investiție sigură, profitabilă. De data aceasta, Gigi Becali a făcut o mutare neinspirată, ce urmează a fi cuantificată. Și-a îndepărtat o parte din electorat. Pentru că a promis și nu s-a ținut de cuvînt. Dar nu e singurul, și nici primul. Alții, înaintea lui, au dat și tot nu au cîștigat. Amintiți-vă cum se desfășurau, în urmă cu mai puțin de trei ani, audiențele fostului prim edil al Bacăului și de munții de bancnote care se tot subțiau pe măsură ce oamenii treceau prin biroul lui. Sau de chermeza publică ce l-a costat vreo trei miliarde și jumărate. Daniile nu i s-au întors sub formă de voturi. Dincolo de gestul imediat al pupării mîinii care dă, mituirea în formă continuă a produs efecte inverse. Oamenii s-au simțit frustrați, jigniți de grandomania celui care încerca să le cumpere bunăvoința. Au pupat ochiul dracului, dar nu s-au vîndut acestuia. Nu toate ușile se descuie cu monede calpe; fiindcă acestea au două fețe și nu poți ști pe care dintre ele cad. Oricît ar fi de decăzuți în mizeria lor morală și materială, fiecare mai păstrează în suflet un sîmbure de mîndrie, care răzbate pînă la urmă la suprafață.
Cred, totuși, că de data asta Gigi Becali a procedat corect refuzîndu-le ajutorul celor adunați în fața reședinței sale (princiare?!) spre a-i blagoslovi cu binecuvîntarea unor bancnote de proveniențe dubioase. Altul este, însă, păcatul fundamental al românului nevoiaș: mentalitatea păguboasă. Mîna întinsă e o prejudecată ce macină la temeliile vieții, întinînd principii și producînd numeroase decepții. înainte de a implora pronia aproapelui, dorește-ți să-ți fii propriul stăpîn. Iar despre ceea ce fac guvernanții pentru a ne scoate din această stare de promiscuitate morală… e mai bine (deocamdată) să nu ne întrebăm. Fiindcă de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere…i Becali a procedat corect refuz

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!