În decursul istoriei, societatea omenească a avut nevoie de anumite persoane ce se ocupau cu scrierea-înregistrarea unor fapte și acte de ordin religios, politic, economic, social și cultural. Nu am avea cunoștință de Codul lui Hamurabi dacă la curțile regilor nu ar fi existat scribii ce trebuiau să însemneze pe piatră, lut, papirus, țesătură, hîrtie, evenimente însemnate pentru acele timpuri, dar și înregistrarea unor lucrări curente de gospodărire a curților regale și satrapilor locali.
În spațiul carpato-pontico-danubian actele regilor, de la Dromihete la Decebal, au avut parțial caracter public și erau întocmite de slujbașii curților regale. Odată cu campaniile romane de cucerire a Daciei și pînă la părăsirea acesteia din porunca împăratului Aurelian, edictele imperiale aveau caracter public pentru populația daco-romană.
Reformele domnitorului Al.I.Cuza și-au pus amprenta și asupra administrației. Astfel, în Statutul dezvoltător al Convenției din 1858, promulgat de domnitor, în art.17 se prevede: toți funcționarii publici, fără excepțiune, la intrarea lor în funcțiune, suntu datori a jura supunere Constituțiunii și legilor țarei și credință Domnitorului”.
Art.91 din Legea nr.394/1864 pentru comunele urbane și rurale prevedea: „în orașele care trecu peste o populațiune de 3000 locuitori, Domnulu are dreptulu de a încredința privegherea și menținerea ordinei publice unui anume funcționaru de Poliție, care în București poartă titulu de Prefectu de poliție, iar în celel-l-alte orășie de capu, ori de comissaru de poliție”.
Prin Legea nr.4090/27 mai 1913 se înființează Casa funcționarilor publici, care printre alte atribuții avea și înlesnirea pentru membrii săi să cumpere combustibil, coloniale sau obiecte manufacturate, cu prețuri avantajoase și cu înlesniri la plată.
După evenimentele din 1989 Guvernul Romăniei a încercat să scoată funcționarii din starea cenușie în care se aflau dar o simplă hotărîre de guvern cu titlu pretențios „pentru asigurarea prestigiului social al funcționarilor publici”, nu a rezolvat nimic, pentru că actul normativ în cauză abundă de obligații, fără să amintească și de drepturile corelative noilor sarcini.
Guvernele ce s-au perindat după 1990 au impus noi obligații funcționarului plătit din buget, scuzîndu-se chipurile că fac economie la banul public, în timp ce rechinii financiari devalizează bănci, falimentează economia și o duc bine mersi, indiferent de culoarea politică de la Palatul Victoria.
Așa-zisul tată al primei constituții post-decembriste se exprima, cu ceva timp în urmă, că doar idioții au rămas în administrație. În parte are dreptate, dar uită că fără administrație, practic, țara se sufocă.
Prin Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici au fost reglementate principalele aspecte privind această categorie de slujbași plătiți din banul public, indiferent că lucrează în administrația publică centrală, județeană, la orașe și comune.
Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, a adus interdicții și restrîngerea unor drepturi ale funcționarilor publici.
Cu toate că art.34, alin.2 din Legea nr.188/1999 prevede, fără posibilități de interpretare, că funcționarul public are dreptul, pe lîngă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, onor Guvernul a propus și Parlamentul a decis că acest drept se suspendă pînă la 31 decembrie 2004, așa cum prevede Legea bugetului de stat pentru 2004 nr.507/2003. De aceeași „bucurie” au beneficiat funcționarii publici și în anii 2002 și 2003. Adică, guvernul condus de Radu Vasile și parlamentul din legislatura 1996-2000 au considerat că amărășteanul de funcționar public să poată să-și oblojească rănile financiare în concediul de odihnă, noii guvernanți și parlamentarii trandafirii se opun, pretinzînd totuși că sînt social-democrați. Pentru gîndirea păguboasă, bombonelul guvernului și parlamentarii de aceeași culoare vor plăti sigur la alegeri „atenția deosebită” față de cei care le asigură „hîrțogăria” și aplicarea în concret a actelor normative. Probabil că premierul confundă marea masă a funcționarilor publici cu trepădușii din subordine, care nu trăiesc din salariul primit de la Guvern, ci din afacerile știute, dar nevăzute. Adică, se pune pe același taler Miky Șpagă cu un amărît de funcționar public de la comună.
Cu cine cred guvernanții că va vota un consilier juridic debutant, de la un consiliu local comunal, care are un salariu de 2,8 milioane de lei, mai mic decît al femeii de serviciu?
Nesimțirea nu mai are limite. Sus. Dar se vor lovi de pragul de jos, prag al disperării. Prafurile electorale nu țin de foame, d-le șef al celui mai corupt guvern din Istoria Romăniei! Nici perioada fanariotă, cînd domnitorii cumpărau tronul cu aur și, veniți la domnie, urmăreau să-și refacă sacii cu galbeni, nu a fost atît de odioasă. (Hary CERNEȚ)
Lasă un răspuns