Centrul de Cultură „George Apostu” organizează, în perioada 15-16 noiembrie, a IX-a ediție a „Simpozionului Național de Estetică” și decernarea Marelui Premiu „George Apostu” 2002. Manifestările debutează, astăzi, la orele 10.00, la aula „Moldova” a Universității „George Bacovia”, unde va fi susținut colocviul cu tema „Emoția estetică și provocările contemporaneității”. La orele 13.00, va avea loc un concert de prînz susținut de Trio Syrinx. După-amiază, la orele 16.00, la Centrul de Cultură „George Apostu” va avea loc vernisarea expoziției de pictură Adrian Podoleanu. Cu același prilej, vor fi lansate cărțile „Teoria și metodologia instruirii” de Venera Mihaela Cojocariu, „Introducere în poezie – o estetică in nuce” de Ioan Neacșu, și „Otto Brise”- volum de artă, de Valentin Ciucă.
La orele 18.00, la Teatrul „Bacovia” va putea fi vizionat spectacolul „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale.
Simpozionul continuă și sîmbătă, 16 noiembrie, la Centrul de Cultură „George Apostu”, unde, începînd cu orele 10.00, va avea loc colocviul „Emoția estetică și provocările contemporaneității”, iar la orele 12.00, decernarea Marelui Premiu „George Apostu” 2002. (C. Gh.)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.