„Evaluarea și schimbarea atitudinii didactice”. Aceasta a fost tema simpozionului național găzduit de Școala nr. 5 din Buhuși. Organizată la inițiativa învățătoarei Annabella Bulibașa, manifestarea a reunit la Buhuși cadre didactice din 22 de județe ale țării, precum și din municipiul București. Eugen Teirău, inspector pentru învățămîntul primar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean, spune că interesul deosebit pe care dascălii din toate județele țării l-au arătat pentru manifestare s-a datorat, în primul rînd, faptului că evenimentul a fost popularizat și prin intermediul site-ului Ministerului Educației și Cercetării (MEdC). „Așa s-a ajuns ca un oraș care a fost considerat multă vreme mort din punct de vedere industrial să devină acum, pentru cîteva zile, o adevărată capitală a învățămîntului”, a concluzionat inspectorul Teirău. Toate cele mai bine de 200 de lucrări care au fost prezentate, pe secțiuni în cadrul manifestării de sîmbătă vor fi publicate într-un volum ce va fi editat în următoarele săptămîni, în cadrul celei de a doua etape a proiectului educațional coordonat de învățătoarea Bulibașa. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.