Bacauanii aflati, ieri dupa-amiaza, in trecere prin centrul municipiului, mai exact prin fata Prefcturii, au avut parte de un spectacol de groaza: un accident rutier produs in urma ciocnirii dintre doua autoturisme, soldat cu trei victime, din care una ranita foarte grav. Spre linistea oamenilor insa, totul a fost doar o simulare, un exercitiu pus la cale de „Crucea Rosie” Bacau in vederea atragerii atentiei populatiei ca „Primul ajutor poate salva vieti!”. Pentru ca totul sa para cit se poate de real, la actiune si-au dat concursul si Serviciul Judetean de Ambulanta, Inspectoratul de Politie al Judetului, precum si Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Mr. Constantin Ene” Bacau. Fortele implicate s-au comportat exact ca si cum totul ar fi fost adevarat, sosind, pe rind, la locul accidentului si luind toate masurile ce se impun in astfel de situatii, accentul cazind pe salvarea victimelor. Acestea din urma au fost interpretate cit se poate de bine de chiar voluntarii Crucii Rosii bacauane. „Am vrut sa aratam tuturor ca primul ajutor in cazuri similare chiar poate salva vieti. Participind la cursurile de prim ajutor, orice cetatean se poate transforma intr-un salvator de vieti”, a spus Dan Marcel Babliuc, directorul Crucii Rosii Bacau. Pe de alta parte, gratie acestui exercitiu bacauanii au putut intelege si modul de actiune si mai ales importanta rolului pe care il joaca, in astfel de situatii, echipajele de urgenta: politie, pompieri, ambulantieri. (Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns