SINAXAR

Redacția Ziarul de Bacău

Pomenirea Sfinților patruzeci și cinci Mucenici, care au mărturisit în Nicopolea-Armeniei (sec. IV)

Hulit, batjocurit, răstignit, ucis și îngropat, Hristos a născut în lume o putere de a crede în El, care, de-a lungul veacurilor a crescut neîncetat. Propovăduitorii dumnezeieștii Sale învățături au fost prinși și aruncați în temnițe, dar se ridicau alții să vestească cuvîntul adevărului. Închinătorii Lui au fost surghiuniți și omorîți, dar sute de mii de alți noi credincioși mărturiseau că Hristos este Viața și că cei ce ascultă cuvintele Lui nu vor muri în veac.

Așa s-a întîmplat și în cetatea Nicopol, din Armenia, pe timpul împăratului Licinius (308-321). Creștinii erau prinși și uciși, dar numărul lor, în loc să scadă, creștea fără încetare. Credința în Hristos luminase, în acel oraș, și cugetele căpeteniilor între care se aflau: Leontie, Mavrichie, Daniil și Antonie. Aceștia, fără nici o teamă, își arătau credința lor în Cel înviat din morți. Pentru aceea au și îndurat chinuri, pe care, numai o minte rătăcită le poate scorni și, împreună cu ei, au pătimit și alți 41 de creștini. Și au primit cununi Mucenici, sfîrșindu-și prin foc viața lor pămîntească. (C.GHERASIM)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.