SINAXAR

Pomenirea Sfinților patruzeci și cinci Mucenici, care au mărturisit în Nicopolea-Armeniei (sec. IV)

Hulit, batjocurit, răstignit, ucis și îngropat, Hristos a născut în lume o putere de a crede în El, care, de-a lungul veacurilor a crescut neîncetat. Propovăduitorii dumnezeieștii Sale învățături au fost prinși și aruncați în temnițe, dar se ridicau alții să vestească cuvîntul adevărului. Închinătorii Lui au fost surghiuniți și omorîți, dar sute de mii de alți noi credincioși mărturiseau că Hristos este Viața și că cei ce ascultă cuvintele Lui nu vor muri în veac.

Așa s-a întîmplat și în cetatea Nicopol, din Armenia, pe timpul împăratului Licinius (308-321). Creștinii erau prinși și uciși, dar numărul lor, în loc să scadă, creștea fără încetare. Credința în Hristos luminase, în acel oraș, și cugetele căpeteniilor între care se aflau: Leontie, Mavrichie, Daniil și Antonie. Aceștia, fără nici o teamă, își arătau credința lor în Cel înviat din morți. Pentru aceea au și îndurat chinuri, pe care, numai o minte rătăcită le poate scorni și, împreună cu ei, au pătimit și alți 41 de creștini. Și au primit cununi Mucenici, sfîrșindu-și prin foc viața lor pămîntească. (C.GHERASIM)