SINAXAR

Redacția Ziarul de Bacău

Pomenirea Sfintelor Mucenițe Pistis, Elpis și Agapi și a maicii lor, Sofia (sec. II)

Aceste Sfinte Mucenițe au trăit pe vremea împăratului Adrian. Erau fiicele unei văduve sărace, Sofia, și se numeau Pistis, care avea 12 ani, Elpis, 10 ani, și Agapi, 9 ani. Toate purtau numele celor mai de seamă bunătăți evanghelice, adică credința (Pistis), nădejdea (Elpis) și dragostea (Agapi), mărturisind astfel atît credința lor în Hristos, cît și rînduiala lor în viața de zi cu zi. Cînd s-a aflat că sunt creștine, au fost chemate în fața împăratului să-și mărturisească credința. Pe drum, mama lor le-a povățuit să nu se lepede de Hristos, chiar cu prețul vieții lor.

Prima adusă în fața judecății a fost Pistis, care nu s-a lepădat de credință, fapt pentru care păgînii au bătut-o cu toiege și i-au tăiat sînii, dar în loc de sînge a curs lapte. După aceea, au întins-o pe un grătar ars în foc și, pentru că a scăpat nevătămată, i s-a tăiat capul. A venit la rînd sora ei, Elpis, care și ea și-a mărturisit credința. Pentru aceasta a fost bătută cu vînă de bou, aruncată în foc, spînzurată și zgîriată cu unghii de fier. În final, a fost cufundată într-o căldare cu smoală topită de unde, prin minune, a scăpat neatinsă. A primit și ea, în cele din urmă, moartea prin sabie. Ultima adusă la judecată a fost Agapi care le-a urmat exemplul celor două surori. Penru credința în Hristos a fost spînzurată cu capul în jos și. Pentru că din toate pedepsele scăpa ca neatinsă, i-au tăiat și ei capul. Sofia, mama fetelor, a plîns trei zile pe mormîntul lor. Pînă la urmă, de supărare, a intrat și ea în rîndul celor drepți. (C.Gh.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.