Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Benedict al XI-lea
Cînd urmăm voii noastre, Dumnezeu nu ne trimite puterea Sa, care
însoțește toate faptele bune ale oamenilor. Cînd omul face ceva cu
voia sa nu are ajutorul lui Dumnezeu și inima-i rămîne slabă și
amară la orice încearcă să facă. Diavolii înșeală și păcălesc pe
credincioși cu aparența sporirii. Cu nimic altceva nu s-a înșelat Eva,
fără numai cu aparența binelui și a sporirii. Auzind „Veți fi ca
Dumnezeu” și nediscernînd cine a spus-o, n-a ascultat de porunca
dumnezeiască și căzut în osîndă. Solomon scrie la Pilde: „Unele căi par drepte în ochii omului, dar sfîrșitul lor sînt căile morții”. Asta scrie despre cei care nu pricep care este voia lui Dumnezeu și urmează pe cea a lor. Și pentru că nu înțeleg voia lui Dumnezeu, primesc de la început de la diavol o stare de entuziasm, care seamănă cu bucuria, fără să fie cu adevărat. Dar mai tîrziu vor simți mîhnire și rușine. Dimpotrivă, cei care urmează voia lui Dumnezeu, la început rabdă mare durere, dar mai tîrziu găsesc odihnă și veselie. Trei sînt voile cu care se preocupă permanent omul. Dar ele nu vor putea fi deosebite decît de monahii cei desăvîrșiți, despre care scrie Apostolul: „Iar a celor desăvîrșiți este hrana cea vîrtoasă, care prin multă obișnuință au simțurile învățate spre alegerea binelui și a răului”. Care sînt aceste trei voi? Aceea pe care vrăjmașul o aruncă în suflet. Aceea pe care o naște inima însăși și aceea pe care o seamănă Dumnezeu în om. Din cele trei numai pe a Sa o primește Dumnezeu.suflet. Aceea pe care o naște inima însăși și aceea pe care o seamăn
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.