Sinaxar ortodox: Sfîntei Antuza

Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Zeno

Fără curaj existența Bisericii nu ar fi de conceput: a fost nevoie, ca
să ia ființă, de curajul întemeietorului ei; ca să dureze, de cel al
discipolilor Săi. Ni se vorbește de blîndețea Domnului, care-I
asemuit unui miel blînd și lipsit de glas. Metafora e îndreptățită și
înduioșătoare. Nu mai puți este aceea ce adoptă drept cuvînt-
imagine un leu viteaz. Cine oare s-ar fi urcat pe cruce, primind de
bună voie una din morțile cele mai cumplite din cîte se pot închipui,
dacă nu un viteaz cu inimă de leu? Care fire, de nu una cu o tărie
inflexibilă, ar fi îndurat vreme de trei ani și jumătate, senină și calmă,
ura, vrajba, perfidia, ambuscadele vrăjmașilor? Ar fi stat, neclintită și
neînfricată, în fața dregătorului și a sinedriului? Cum altfel decît act
de îndrăzneală ar putea fi socotită plecarea Apostolilor la
propovăduire printre oameni ostili fără a duce cu ei nici traistă, nici
toiag, nici pîine, nici bani? Și care oameni, dacă nu dintre cei mai
dîrji și mai neștiutori de teamă, ar fi răbdat chinuri cu adevărat atroce
mai degrabă decît să-și lepede, fie și în schimbul celor mai
ademenitoare făgăduieli, credința?
Nu putem fi și cu Dumnezeu și cu mamona. La nevoie trebuie să
știm, dacă sîntem cu adevărat ai lui Hristos, să acceptăm suferința,
sărăcia, necazul, crucea, chiar și moartea. în secolul nostru și în
societatea contemporană nu prea este vorba de moarte. Problema
nu se mai pune în termeni atît de categorici. Pe vremuri, cînd
împărații romani îi prigoneau pe creștini, exista pericolul apostaziei,
adică al lepădării publice și solemne de Hristos, cerîndu-li-se
creștinilor, sub amenințarea morții și a celor mai groaznice chinuri,
să se dezică de Hristos și să se ducă să se închine idolilor. Acum
lucrurile nu mai stau așa. Creștinii nu mai sînt amenințați cu
moartea și chinurile, nu li se mai cer acte solemne de apostazie și
lepădare publică de Hristos. Aceasta nu înseamnă că nu mai există
și acum lepădare de Hristos. Există lepădări indirecte, nu mai puțin
reale totuși decît apostazia de odinioară. Ne lepădăm de Hristos
aderînd la o doctrină, participînd la adunări ateiste, dîndu-ne în
orice fel consimțămîntul la o mișcare ateistă. Sau rușinîndune și
ferindu-ne să ne facem semnul sfintei cruci, rușinîndu-ne și ferindu-
ne să fim văzuți intrînd într-o biserică ori rostind acele cuvinte sau
făcînd acele gesturi care ne-ar putea descoperi drept creștini.

easta nu înseamnă că nu mai exist

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!