Sinaxar ortodox: Sfinții Apostoli Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Cuart și Terțiu

Administrator

Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Leon cel Mare

Știți ce rămîne în veci? Sufletul. Trupul se face țărînă. După o vreme, nici oasele nu mai rămîn; toate se fac nimic. Asta-i și porunca cea dintîi, că pămînt ești și în pămînt vei merge. Dar sufletul nu moare niciodată. Sufletul rămîne în vecii vecilor, că el este duh și nu poate să moară. Așa l-a făcut Dumnezeu. De cînd murim și pînă la 40 de zile, cînd are loc judecata particulară a sufletului și se hotărăște de Dumnezeu unde o să stăm, la bine sau la rău, pînă la judecata de apoi, este un timp de tranziție, adică un timp provizoriu, pentru drepți și pentru păcătoși. Cînd moare omul și cînd își dă sufletul, în clipa aceea apar în fața lui atîția diavoli, cîte păcate a avut omul, și atîția îngeri sfinți, cîte fapte bune a avut el în viață. Așa arată Sfîntul Efrem Sirul. Și este o mare luptă atunci. Că sfintele puteri se luptă cu diavolii cum să ia sufletul, că ei zic că este al lor, că are păcate mai multe; iar îngerii zic că are mai multe fapte bune. Și este o mare luptă și de aceea se teme sufletul să iasă din trup. I se leagă limba cînd vede toate astea. El vede atunci multe, dar nu poate să spună. El ar spune: „Uite, cîți diavoli au venit!”.
în ceasul morții are mare îndrăzneală îngerul de la botez. Cînd vine acesta, toți se dau la o parte. Îngerul pe care îl avem de la Sfîntul Botez are mare putere. De aceea, cînd vă rugați acasă, după ce ați terminat rugăciunile, să faceți și cîteva închinăciuni la îngerul pe care îl aveți de la Botez și să ziceți așa: „Sfinte Îngere, păzitorul vieții mele, roagă-te lui Hristos, Dumnezeu, pentru mine păcătosul sau păcătoasa!”. Pentru că acest înger, nu numai că ne păzește acum, dar el ne păzește și în vremea morții. El călătorește cu noi prin vămile văzduhului, pînă la 40 de zile, și îl avem de la dumnezeiescul Botez mare ocrotitor. Dacă nu ar fi el, diavolul ar face cu noi ce ar vrea. Vine acel înger și zice: „Dați-vă la o parte, diavolilor! Eu știu viața acestui suflet, de cînd s-a născut și pînă acum”. Și îngerul, venind, începe a vorbi cu sufletul așa: „Nu te teme, frate suflete!” Sfîntul Grigore de Nissa ne spune de ce-i zice frate. Pentru că și îngerul și sufletul sînt ființe raționale, de sine stăpînitoare, cuvîntătoare și sînt duhuri, cum zice Sfînta Evanghelie: Și vor fi toți ca îngerii lui Dumnezeu. ieții mele, roagă-te lui Hristos, Dumnezeu, pentru mine păcătosul sau păcătoasa!”. Pentru că acest înger, nu numai că ne păzeșt

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.