Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Alexandru Sauli
Să urăști cuvintele deșarte ale lumii, ca să vadă inima ta pe Dumnezeu. Să iubești a face rugăciuni, ca să ți se lumineze inima. Să nu iubești a mînca mult, pentru a nu fi spurcată inima ta. Păzește-ți limba, ca să se sălășuiască întru tine frica lui Dumnezeu. Străduiește-te să-ți faci treaba bine la locul de muncă, dar și la rugăciune, ca să nu te mănînce sălbăticiunile gîndului. Să ai inima tare împotriva gîndurilor rele și toate îți vor fi ușoare. Să nu ai vrajbă cu oamenii, ca să-ți fie primită rugăciunea. Smerește-te, fără deosebire, cu toți, ca să ai îndrăzneala a te ruga. Păzește-ți ochii de vederi necuviincioase, ca să se păzească omul tău cel dinlăuntru. Păzește-ți auzul, ca nu tu singur să-ți aduni războaie. Să lucrezi cinstit, ca să-ți cîștigi pîinea. Să nu ții la odihnă, ca să nu-ți îngreunezi trupul, pentru că ești dator a-l înfrîna. Să nu-ți amesteci cuvintele cu vorbe necuvioase, ca să nu ți se tulbure tăria. Să ne facem nouă înșine locuință întru lacrimi, că zice psalmistul: „Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu bucurie”, întru Iisus Hristos, Domnul nostru. Mulți sînt cei care socotesc că vor trăi pe pămînt multă vreme. Și, vine, fără de veste, moartea și face deșartă și nefolositoare nădejdea lor. Moartea vine repede vine și răul cel mai mare e pierzarea veșnică. Să ai, drept aceea, de-a pururea moartea înaintea ochilor tăiă și nu te teme de despărțirea de trupul tău. Așteaptă moartea în fiecare zi, căci, un om înțelept și duhovnicesc, așa așteaptă de-a pururea șederea înaintea judecății Domnului. Pregătește-ți în fiecare zi candela și, ca un slujitor înțelept și sîrguitor, cerceteaz-o în fiecare ceas, cu lacrimi, cu rugăciuni și cu fapte bune; cîtă vreme te afli încă în libertate, străduiește-te. Că vine vremea cea plină de temere, de frică și de tulburare, care nu-ți mai îngăduie să gîndești cele înalte și bune. tate, străduiește-te. Că vine vremea cea plină de t
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.