Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfîntului Damas I
Domnul nostru Iisus Hristos a numit pe diavoli „ucigași de oameni”, căci ce altceva înseamnă săvîrșirea păcatului, decît pierzarea omului și îndepărtarea de Dumnezeu. Dumnezeu, Semănătorul
cel Bun, seamănă în ogorul sufletului nostru semințele cele bune, ale binelui, dar vine diavolul și seamănă zîzaniile sale, semințele răului. Și astfel, fiecare om se face cîmp de luptă aprins, între
bine și rău. Scopul principal al diavolului este de a strica chipul lui Dumnezeu din om și de a ne robi neîncetat, fără de milă. „în sfîrșit, fraților, întăriți-vă în Domnul și întru puterea tăriei Lui. âmbrăcați-
vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotriva uneltirilor diavolilor. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului și a sîngelui, ci împotriva începătoriilor,împotriva stăpînitorilor
întunericului acestui veac,împotriva duhurilor răutății, care sînt în văzduh. Pentru aceea luați toate armele lui Dmnnezeu, ca să puteți sta împotrivă în ziua cea rea și, toate biruindu-le, să rămîneți în
picioare”. Iar Sfîntul Apostol Iacob ne spune: „Dumnezeu, celor mîndri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har. Supuneți-vă deci lui Dumnezeu. Stați împotriva diavolului și el va fugi de la voi. Apropiați-vă de Dumnezeu și se va apropia și El de voi”.ui, ci împotriva începătoriilo
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.