Sinaxar ortodox: Sfîntul Mucenic Dorotei, episcopul Tirului

Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Bonifaciu

Cînd omul a cutreierat toate, a auzit toate, a văzut toate, trebuie să
se întoarcă la acest cuvînt, care cuprinde toată înțelepciunea și
toată perfecțiunea: Dumnezeu singur. „închipuiți-vă, zicea un umil
călugăr, mii de milioane de creaturi mai perfecte decît acelea ce
sînt acum, atît în natură, cît și în căile harului. Repetați din nou, pînă
la infinit, înmulțirea voastră și comparați apoi acele creaturi atît de
perfecte cu marele Dumnezeu al veșniciilor; privite astfel, ele nu
sînt nimic. Avem, adaugă el, o mare plăcere prin această înmulțire;
și mai ales a vedea că în același timp cînd Ființa lui Dumnezeu
apărea, acele creaturi ce se arătau atît de perfecte și atît de pline de slavă, se retrăgeau, cu o repeziciune de necrezut, în centrul lor,
care e nimicnicia. Și văzînd că marele Dumnezezu era în mine, mai
mult decît eram eu însumi în mine, simțeam o bucurie neexplicabilă
și nu puteam înțelege cum era cu putință de a avea pe Dumnezeu
în tine și totuși pretutindeni în afară de tine, ocupîndu-se de toate
creaturile Sale. Eram încîntat că Dumnezeu singur e veșnic, singur
neschimbat, și vă zic în adevăr, că spunînd: în Dumnezeul meu,
totul este Dumnezeu, voința mea era atinsă de o dragoste atît de
mare și atît de arzătoare, încît mi se părea că toată ființa creată
dispărea înaintea mea și, că niciodată nu m-aș mai fi ocupat decît
de Dumnezeu singur. Nu pot explica nesfîrșita bucurie a inimii
mele, la vederea nenumăratelor sale perfecțiuni; însă văzînd
măririle sale neînțelese, iar pe de altă parte, nimicnicia mea cu toate mizeriile ce o însoțesc, mă găseam incapabil de a-L iubi cum aș fi voit, ceea ce mă făcea să sufăr într-un chip îngrozitor. Căci cu cît mă găseam neputincios a-L iubi cu o dragoste reciprocă, egală cu a Lui, cu atît mai mult o dragoste tainică îmi sfîșia inima. Atunci
mergeam căutînd secrete în micșorarea mea, ca amețit de
dragoste, necunoscînd ce făceam! Și, lucru de neînțeles, în
această lucrare a sufletului, acele porniri înflăcărate ale infinitului în
perfecțiune la infinitul micșorării mele, îmi erau ca niște focuri de
dragoste ce mă mistuiau cu aprinderea lor”.ë ¶ť°ťĐť¶ť0gë+R>3!hR Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!