Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Virgil
A căzut o treime de îngeri din toate cetele; și din heruvimi și din serafimi, din toate cetele, care au fost de-un gînd cu satana, ca să se facă asemenea lui Dumnezeu. De aceea au atîta ură diavolii,
că știu că fiecare suflet, dacă trece la cer va fi în locul lor și le va lua dregătoriile. De aceea stau în văzduh și zic: „Iată pe noi ne-a dat Dumnezeu jos din cer, iar sufletele acestea vor să treacă pe aici la Dumnezeu ne vor lua locul!”. Și atunci, Dumnezeu le-a dat voie, cu dreptate, diavolilor să stea în calea sufletelor, căci Dumnezeu este și drept, nu numai milostiv, și au făcut aceste stații sau vămi, între cer și pămînt, ca să arunce în iad pe cei ce mor nepocăiți, în grele păcate. Și iată cum sînt așezate: Vama întîi este pentru vorbirea de rău; vama a doua, pentru clevetire; vama a treia, pentru mînie, apoi lăcomia și așa mai departe, de la cele mai mici păcate, pînă la cele mai mari.
Și cine n-a vorbit de rău? Cine nu s-a mîniat? Cine nu s-a lăcomit? Cine nu s-a lenevit? Cine n-a băut un pahar mai mult în viață? Sau cine n-a căzut cu gîndul, cu imaginația și chiar cu fapta în
desfrînare, în beție, îndoială în credință și în celelalte păcate trupești sau sufletești, cum citim în viața Sfintei Teodora?ate: Vama întîi este pentru vorbirea de rău; vama a doua, pentru clevetire;
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.