Sinaxar ortodox: Sfîntul Mucenic Patrichie, episcopul Bruscei și cei împreună cu dînsul: Acachie, Menandru și Polien

Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Celestin al V-lea

Sfinții Părinții au zis că frica de Dumnezeu se cîștigă din aducerea
aminte de moarte și de chinuriile viitoare. Din cercetarea în fiecare
seară a felului cum ai petrecut ziua, și iarăși dimineața, a felului cum ai petrecut noaptea. Se zice că un tînăr a întrebat pe un bătrîn: «Ce voi face părinte, ca să mă tem de Dumnezeu?» La care a răspuns bătrînul: «mergi de locuiește cu un om temător de Dumnezeu și acesta te va învăța». Cele ce gonesc de la noi frica de Dumnezeu sînt următoarele: neaducerea aminte de moarte și munci, neluarea aminte de noi înșine, necercetarea felului cum petrecem și trăirea fără de grijă, locuirea cu oameni fără frică de Dumnezeu și, în mod deosebit, îndrăznirea, adică nerușinarea de oameni, care este mai rea decît toate. Aceasta este adevărata pierzare, că nimic nu gonește mai repede din suflet frica de Dumnezeu ca nerușinarea. De aceea, Sfîntul Agaton, cînd a fost întrebat despre îndrăznire, adică despre nerușinare, a spus că se aseamănă cu o mare văpaie de foc care, cînd se aprinde, fug toți de dînsa, fiindcă arde și mistuie toate. Nu este altă patimă mai rea decît nerușinarea, care este maică a tuturor răutăților. Îndrăznirea este de multe feluri: prin pipăire, cu cuvîntul, cu vederea. Din nerușinare ajungi la vorbă deșartă, la cuvinte urîte, la desfrînare, îndemnînd și pe alții la rîs nerușinat. Îndrăznire este și de a te apropia de altul fără trebuință, a-l apuca și a întinde mîna la ceva cu netrebnicie; a împinge pe cineva, a răpi cu sila ceva sau a te uita la altul cu nerușinare. Pe toate acestea le face îndrăznirea, care se sălășuiește în sufletul lipsit de frica de Dumnezeu, și din ea puțin cate puțin, ajungi la defăimare. Pentru aceea, Dumnezeu, cînd a dat poruncile legii a zis: Faceți cucernici pe fiii lui Israil! Pentru că din neevlavie, din desfrînare și din nerușinare ajungi să nu cinstești chiar pe Dumnezeu și să defaimi poruncile Lui. De aceea, nu este rău mai mare decît îndrăznirea, pentru că ea pierde evlavia, gonește frica de Dumnezeu și naște hula. Avînd îndrăznire unul către altul, ne desfrînam unul pe altul, nu ne băgăm în seamă, ne grăim de rău și ne ocărîm și de vedem ceva spre care a căuta nouă înșine nu ne este de folos, alergăm îndată și bîrfim, îl aruncăm și în inima altui frate, stricîndu-ne nu numai pe noi, ci și pe el smintindu-l, punînd în sufletul lui otrava omorîtoare. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!