Sinaxar romano-catolic: Sfîntului Ioan Nepomuk
Să nu faceți ceea ce a făcut Cain. Să spuneți adio păcatului. Să împliniți, cu rîvnă mare și din toată inima, poruncile Domnului. Nu vom putea da vina pe neștiința noastră. Dacă acesta, respectiv Cain, care n-a avut înainte de el pe cineva care să fi făcut o astfel de faptă, a îndurat o pedeapsă atît de grozavă, cunoscută de cei de după el, ce vom îndura noi, care face aceleași păcate, ba chiar și mai grele, acum, cînd harul s-a revărsat din belșug asupra noastră? Ne ne va aștepta, oare, focul cel veșnic, viermele cel neadormit, scrîșnetul dinților, întunericul cel mai dinafară, gheena focului șI celelalte pedepse groaznice? Nu ne va rămîne nici un cuvînt de apărare, dacă sîntem tot așa de trîndavi șI molatici. Putem spune, oare, că nu știm ce trebuia să facem și ce nu trebuia ? Cei ce fac fapte bune vor avea întîile cununi, iar cei ce cad în păcate vor îndura cele mai groaznice chinuri. De aceea să nu fie fără folos mersul vostru la biserică. Ascultării cuvintelor preotului să-i urmeze fapta, pentru ca ajutați de îndrăznirea conștiinței noastre și hrăniți de aici de pe pămînt cu bune nădejdi, să putem străbatecu ușurință oceanul greutăților acestei vieți, să ajungem la limanul iubirii de oameni a lui Dumnezeu și să dobîndim acele bunătăți nespuse făgăduite de Domnul celor ce-L iubesc pe El. Teodor, ucenicul Sfîntului Pahomie cel Mare
Sinaxar romano-catolic: Sfîntului Ioan Nepomuk
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.