Sinaxar ortodox și romano-catolic: Sfîntul Ioan Scărarul

Nici un păcătos nu trebuie să-și piardă speranța, ci să se pocăiască, deoarece și păcatele lui sînt mai puține ca ale diavolului, și are și circumstanțe atenuante fiindcă a fost plăsmuit din pămînt și a alunecat și s-a murdărit din neatenție. Nu ne îndreptățim cînd nu vrem să ne pocăim și să ne spovedim, ci vrem să rămînem în noroi. Sînt unii care, avînd impresia că vor cădea în aceleași păcate, nu se mărturisesc. Adică peste noroiul vechi adaugă altul și altul deși, dacă li se murdăresc hainele lor le spală și iau aminte să nu le mai murdărească, iar dacă totuși se pătează din nou, le curăță.
Trebuie să știm că și cei mai duhovnicești oameni, chiar și aceștia
nu se socot asigurați în toată viața lor. De aceea se și țin pe ei înșiși
în siguranța lui Dumnezeu și nădăjduiesc în Dumnezeu, deznădăjduindu-se numai de „eu”-l lor, deoarece „eu”-la duce toată
nefericirea duhovnicească. De aceea și călugării, ca să reușească
duhovnicește și ca să ajute mai mult și mai eficace, niciodată nu
folosesc expresia și niciodată nu spun: „Să mîntuim lumea”, ci se
roagă fără zgomot și Dumnezeu mîntuiește lumea.
Călugării nu sînt nici trîntori, nici individualiști, nici nefericiți, ci
deoarece aceasta voiesc, ei nu reușesc lumește (omenește), ci
reușesc duhovnicește. Ce bine este cînd ne cunoaștem pe noi înșine! Atunci smerenia ne va deveni o stare de fapt și Dumnezeu ne va reîmproprietări cu darurile Sale dumnezeiești. Atunci vor înceta să funcționeze legile duhovnicești – „Oricine se înalță pe sine se va smeri”, deoarece vom păși numai pe jos și nu vom cădea; și vom primi continuu harul lui Dumnezeu care, în mod neschimbat, se dă celor smeriți. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!