Dumnezeu se îngrijește să curețe de orice păcat pe cel care se pregătește să-i dea răspuns pentru toate faptele sale; în schimb, cel nepăsător și care spune că mai are timp să se pregătească, trăiește cu păcatele sale. înainte de fiecare faptă a ta să te gîndești, zilnic, unde te afli și unde va trebui să mergi după moarte. Astfel nu vei fi nepăsător de sufletul tău în nici o zi. Să te gîndești la slava pe care au dobîndit-o toți sfinții, și rîvna lor te va atrage încet. Gîndește-te de asemenea la rușinea pe care o suferă păcătoșii, și te vei păzi de lucrurile lor cele rele. Să te sfătuiești întotdeauna cu părinții tăi duhovnicești, și vei avea odihnă în toată viața. Dacă înțelegi că fratele este mîhnit pe tine, ia aminte să nu-l disprețuiești, ci cere-i iertare, cu voce rugătoare, pînă-l vei liniști. Ia aminte să nu fii cu inima aspră în legăturile cu fratele tău, pentru că pe toți ne luptă vrăjmășia. Dacă diavolii te fac să te neliniștești pentru mîncare și acoperămînt, și-ți aduc rușinea marei sărăcii, nu le da nici un răspuns, ci dăruiește-te, cu tot sufletul, lui Dumnezeu și vei avea odihnă. Ia aminte să nu te lenevești la slujbe, pentru că acelea luminează sufletul. Dacă ai făcut fapte bune, nu te lăuda pentru ele. Dacă iarăși ai făcut multe păcate, nu te mîhni peste măsură, ci păzește-ți sufletul tău ca să nu mai cazi. Dacă vei proceda în felul acesta chibzuit, te vei izbăvi de mîndrie.
Dacă te luptă lăcomia pîntecelui cu dorința mîncărurilor, gîndește-te la mirosul urît în care se termină. Și așa te vei liniști. Dacă te luptă clevetirea față de fratele tău, gîndește-te că se va mîhni dacă va afla și te vei rușina să-l întîlnești. Și așa te vei liniști. Dacă te stăpînește mîndria, gîndește-te că-ți risipești toate ostenelile și că nu este mîntuire pentru cei ce ascultă de ea. Și așa te vei liniști. iști. regimul comunist, teama pe care o seamănă acum unii politicieni sau ziariști obișnuiți să se im
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.