Pomenirea Sfîntului Mucenic Pangratie, episcopul Tavromeniei
Sfîntul Mucenic Pangratie s-a născut în Antiohia și a trăit în cetatea sa de naștere pînă la vîrsta bărbăției, cînd, însoțit de tatăl său, a mers la Ierusalim. Acolo i-a cunoscut pe Sfinții Apostoli ai Mîntuitorului Hristos și, mai ales, pe Sfîntul Apostol Petru. A ascultat istorisirile minunate ale acestuia și și-a simțit sufletul atras de credința creștină. A primit Sfîntul Botez chiar de la Sfîntul Apostol Petru. După ce a văzut rîvna și îndemînarea noului creștin pentru răspîndirea credinței, l-a sfințit, nu după multă vreme, episcop al Tavromeniei. Pangratie și-a dorit și mai mult să aducă credința creștină în inimile semenilor săi.
Datorită credinței și înțelepciunii lui, dregătorul împărătesc Bonifatie s-a botezat și a dobîndit atîta dragoste pentru Hristos, încît a zidit o biserică, drept loc de închinare pentru creștini. Dar, cu toată rîvna lui Pangratie, mulți dintre locuitorii insulei au rămas credincioși idolilor. Astfel, într-o zi, întîmplîndu-se ca Bonifatie să plece pentru cîtva timp din orașul dregătoriei sale, păgînii l-au prins pe Sfîntul Pangratie și l-au ucis.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfintei Veronica Giuliani
Sfînta Veronica Giuliani este una dintre marile mistice ale secolului al XVIII-lea. Înțelesul cuvîntului mistic, folosit și popularizat în lucrările de spiritualitate creștină, se referă la apropierea dintre sufletul omenesc și Dumnezeu. El a fost atribuit persoanelor care prin har divin au ajuns să cunoască și să simtă realitatea profundă a iubirii, puterii și înțelepciunii lui Dumnezeu. O astfel de persoană privilegiată a fost sfînta Veronica Giuliani. S-a născut în 1660, la Mercatelle (Italia), iar la 17 ani a intrat în mănăstirea călugărițelor Clarise din Citta di Castello. După mulți ani de umilă viață călugărească , Veronica a început o experiență mistică extraordinară, cunoscută datorită însemnărilor făcute de sfîntă la porunca duhovnicului său. Ea a descris primirea stigmatelor (semnele rănilor Domnului). „Am văzut din Preasfintele sale răni cinci raze strălucitoare și toate se îndreptau spre fața mea. În patru raze erau cuiele și în una se afla lancea, ca de aur, toată numai de foc; ea mi-a străpuns inima”. În anul 1727, după o boală grea care a durat 33 de zile, Veronica și-a încredințat sufletul în mîinile lui Dumnezeu. După moarte, trupul său, care purta încă semnele rănilor Domnului, a fost supus unei autopsii și medicii au constatat că, într-adevăr, inima era străpunsă dintr-o parte în alta. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns