SINAXAR Sinaxar ortodox

Pomenirea Sfîntului Ioan Pustnicul (sec. VI)

Sfîntul Ioan s-a născut la Constantinopol și a trăit pe vremea împăraților Justin, Tiberiu și Mauriciu. A fost mai întîi lucrător în aur, om evlavios, iubitor de săraci și temător de Dumnezeu. Pentru faptele lui bune și pentru milosteniile pe care le făcea, la sfatul patriarhului de atunci, Eutihie cel Învățat, a intrat în tagma călugărească și, după puțin timp, a fost sfințit diacon. După treisprezece ani de păstorire, patriarhul Euthiei s-a mutat din lumea aceasta, iar Cuviosul Ioan a fost silit, nedorindu-și, să primească scaunul patriarhiei Constantinopolului. Deși ajuns pe tronul de patriarh, Cuviosul Ioan nu a renunțat la nevoințele pustnicești. El postea, mîncînd o dată pe săptămînă, priveghea la rugăciune și dormea foarte puțin. Totodată, era foarte milostiv, fiind considerat de oamenii din cetate ca un tată al sărmanilor, izbăvitor al năpăstuiților și rîvnitor către urmarea Evangheliei Domnului, de la Care și a primit și darul facerii de minuni.

Sfîntul Ioan Pustnicul este și cel dintîi patriarh de Constantinopol, care a luat numele de patriarh ecumenic, adică primul patriarh din împărăția Bizanțului. Astfel, petrecînd în nevoințe și în viață cinstită și făcînd multe minuni, Cuviosul patriarh s-a numărat cu Sfinții, mutîndu-se la Domnul.

Sinaxar romano-catolic

Pomenirea Sfîntului Elpidiu

Sfîntul Elpidiu a trăit în secolul al IV-lea, cînd se plămădea o nouă formă de viață călugărească. Pînă la această dată, doritorii de o viață spirituală mai intensă se retrăgeau în locuri singuratice și, fiecare pe cont propriu, își organiza viața după cum îl lumina Dumnezeu. Sfîntul Pahomie a inițiat „cenobismul”, adică viața în comunitate. Pe malul Nilului, în Tebaida, el a organizat primele mănăstiri de călugări și călugărițe care locuiau în chilii individuale, dar se adunau împreună pentr rugăciunea în biserică și pentru masă. La cîțiva ani după Sfîntul Pahomie, marele teolog și mistic, Sfîntul Vasile din Capadocia a conceput o regulă mai blîndă de organizare a monahismului. Sfîntul Vasile a pus accentul pe munca manuală și intelectuală, însă rezultatele nue rau totdeauna pe măsura promisiunilor dde la începutul vieții călugărești. Mulți călugări, lăsîndu-se conduși de tendințe individualiste, părăseau mănăstirea și hoinăreau prin sate și prin orașe, sau se dedicau unor exerciții ascetice neobișnuite. Probabil că și Sfîntul Elpidiu a părăsit mănăstirea pentru a duce o viață solitară și austerăț în apropiere de Ierihon, pe locurile unde Mîntuitorul vindecase pe orbul care cerșea pe marginea drumului. Apoi, a trecut Marea Mediterană și a ajuns în regiunea Picono din Italia, unde a întemeiat o mănăstire. (Constantin GHERASIM)