SINAXAR Sinaxar ortodox: Pomenirea punerii în sfînta raclă a cinstitului Brîu al Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei

Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfîntului Raimuns Nonnatus

Din povestirea unui sfînt: „M-am călugărit în mănăstirea Sfîntului Teodosie, unde am aflat un stareț mare, cu numele Hristofor, roman de neam. Într-o zi, m-am dus la el, l-am salutat și l-am întrebat: „Fii bun părinte, de-mi spune ce ai făcut în tinerețe. Starețul, cunoscînd că pentru folos l-am întrebat, mi-a spus: „Eu, fiule, după ce m-am lepădat de lume și m-am făcut călugăr, mă îndeletniceam, în toate zilele, cu slujbele, iar noaptea intram în peșteră, pentru rugăciuni, acolo unde fusese Sfîntul Teodosie și alți Sfinți Părinți. Cînd coboram, mă închinam lui Dumnezeu pe fiecare treapta, făcînd o sută de metanii. Și toate treptele erau optsprezece la număr. Apoi, dacă intram înăuntru, mă închinam și făceam rugăciuni. După ce bătea toca de Utrenie, ieșeam, îndată, la slujba mea. Pe lîngă aceasta cîștigam și post. Și le-am făcut pe toate timp de unsprezece ani, cu înfrînare și în sărăcie și în ascultare și întru osteneală trupească. Odată, vrînd eu să intru în peșteră, am văzut-o toată plină de candele; și unele ardeau, iar altele nu ardeau. Am văzut doi bărbați, cu chipuri albe, umblînd și îngrijind de candele. Iar eu le-am zis: De ce vă îngrijiți de candelele acestea și nu mă lăsați pe mine să intru, ca să mă rog? Iar ei mi-au zis: Ava, acestea sînt candelele celor ce se ostenesc pentru Dumnezeu. Eu am întrebat: Pentru ce unele ard, iar altele nu ard? Aceia mi-au răspuns: Candelele celor ce slujesc bine lui Dumnezeu, acelea ard, iar, ale celor leneși, nu ard. Apoi am zis: Oare, candela mea arde, sau nu? Ei mi-au explicat: ostenește în rugăciuni către Dumnezeu și o vom aprinde. Iarăși, am zis: Dar cele ce le-am făcut pînă acum, de ce le-am făcut? De acest cuvînt, mă minunam, apoi, întorcîndu-mă, n-am mai văzut pe nimeni. După aceea, am zis în sinea mea: O, Hristofor, de mai multă osteneală îți este trebuință. Iar a doua zi, m-am dus la muntele Sinai, neluînd nimic, în afară de hainele în care eram îmbrăcat. Am petrecut acolo cincizeci de ani. După aceea, mi-a venit un glas, zicîndu-mi: Hristofor, să mergi în viața de obște, unde te-ai ostenit bine pentru Dumnezeu, ca, acolo, să te odihnești, împreună cu părinții tăi. Acestea spunîndu-mi, Hristofor și-a dat sufletul în mîinile Domnului și a fost pus în peșteră”.

Povestea un sfînt părinte: „Într-una din zile, am ieșit din mănăstirea mea, la sfînta cetate a Ierusalimului, ca să mă închin și să sărut Crucea Domnului, cea de viață făcătoare. Cînd am fost acolo și m-am închinat, am văzut pe un oarecare frate stînd în ușile din mijlocul bisericii, nici intrînd, nici ieșind, și am zărit doi corbi, zburînd fără frică, aproape pe dinaintea feței lui și cu aripile amenințînd fața celuia și nelăsîndu-l să intre. Am înțeles că demonii sînt corbii aceia. Am zis către cel ce sta: Spune-mi, frate, pentru ce stai în mijlocul ușilor și nu intri? Iar el mi-a răspuns: Iartă-mă părinte, că sînt oprit de gînduri. Un gînd îmi zicea mie: Mergi și te închină cinstitei Cruci și o sărută. Iar alt gînd îmi zice: Ba nu, ci mergi, mai întîi, și-ți săvîrșește lucrul tău, și, la alta vreme venind, te vei închina. Iar eu, auzindu-le, zicea Sfîntul Hristofor, l-am luat de mînă și l-am dus în biserică. Și îndată s-au dus corbii aceia de la dînsul. Așa, l-a făcut pe el să se închine cinstitei Cruci și Preasfîntului Mormînt al Domnului și l-am slobozit să meargă cu pace.” (Constantin GHERASIM)