Sinaxar romano – catolic: Pomenirea Sfîntului Albin
Dumnezeu ne cheamă, ba, mai mult, ne roagă, prin Lege și prin Prooroci, prin Apostoli și Evangheliști să luăm seama la chemarea Lui, al cărei scop este mîntuirea noastră. Este important să ne dăm toată silința să ajungem la cetatea cea mare, la Ierusalimul cel de Sus. Acolo este țara în care strălucește Lumina cea neînserată, Ochiul cel neadormit, Dătătorul Bunătăților celor veșnice. De ne vom apropia, cu frică și cu dragoste, de Stăpînul nostru cel bun, atunci vom vedea toată lumea îngerilor și a arhanghelilor.
Să năzuim spre Acela care a zis: „Apropiați-vă de Mine și Mă voi apropia de voi.” Să ascultăm pe Dătătorul de Lege, Cel ce zice: „De veți asculta glasul Meu, Îmi veți fi Mie popor ales, împărătească preoție, neam sfînt”. Să ne îndreptăm nădejdea spre Mîntuitorul nostru, cel ce a spus: „Apropiați-vă de Mine, cei ce Mă doriți pe Mine, și din bunătățile Mele vă veți sătura. Că, cel ce mănîncă, nu va mai flămînzi, și cel ce mă ascultă pe Mine, nu se va rușina”. Și iarăși: „Veniți de mîncați pîinea Mea și beți vinul pe care le-am pregătit vouă și lăsați nebunia voastră. Căutați înțelepciunea și veți trăi”. Să nu uităm că același îndemn ni-l face și sfîntul prooroc David, care zice: „Apropiați-vă de Dînsul și vă veți lumina, iar fețele voastre nu se vor rușina”.
În inima celui blînd se odihnește înțelepciunea, iar sufletul cel ostenitor este scaunul nepătimirii. Lucrătorii cei răi își vor lua plata rea, iar lucrătorilor celor buni li se va răsplăti cu bună plată. Cel ce întinde lațul altuia, în laț va cădea și el. Mai bun este un țăran blînd, decît un orășean iute și mînios. Cum este un vînt tare în largul mării, așa este mînia în inima omului. Cel ce se roagă lui Dumnezeu fuge de ispite, iar inima cea netrebnică tulbură cugetul. Să nu te înveselească prea mult băutura, nici să te saturi de bucate, ca să nu se îngrașe carnea trupului tău, că, apoi, te vor împresura pe tine gîndurile cele spurcate. Adevăratul praznic nu are ca scop să-ți sature pîntecele. Să nu uităm că Paștile Domnului sînt ieșirea din răutăți, iar Cincizecimea este învierea sufletului. Praznicul lui Dumnezeu este nepomenirea de răutăți. Pe cel rău îl va apuca plînsul. Cincizecimea Domnului este învierea dragostei. Cel ce-și urăște fratele va decade.
Praznicul lui Dumnezeu este înțelegerea cea adevărată. Cine va minți va muri urît. Mai bine să fii flămînd, dar cu inima curată, decît să prăznuiești cu suflet necurat. Prin pocăință să-ți îndrepți sufletul, iar prin milostenie și blîndețe să-l întărești, chiar de va năvăli asupra ta duhul cel grabnic. Duhul tulburării gonește lacrimile, iar duhul necazului sfărîmă rugăciunile. Leapădă-te de mîndrie și izgonește slava deșartă cît mai departe.
Lasă un răspuns