Sinaxar romano – catolic: Sfîntul Iosif, soțul Preacuratei Fecioare Maria
După moartea bărbatului ei, o femeie s-a gîndit la păcatele sale și s-adus la un călugăr. I s-a închinat și i-a spus: „Am venit la sfinția ta, cinstite părinte, ca să-mi mărturisesc păcatele”. „Mie nu-mi este cu putință, fiică, să iau aminte la faptele femeiești”, i-a răspuns el. Iar ea a zis: „Sfinte părinte, Domnul Iisus Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, îmbrăcîndu-Se în chipul nostru, n-a lepădat pe desfrînata ce venise la Dînsul, sărutîndu-I cu lacrimi cinstitele Sale picioare și mărturisindu-și Lui păcatele sale. Iar tu mă îndepărtezi pe mine, care voiesc a mă pocăi și a mă mîntui?” Auzind, starețul i-a răspuns: „Dacă așa îmi grăiești mie, fiică, și cu credință ai venit la nevrednicia mea, să mergem în biserică și spune, cu inima înfrîntă, către Iubitorul de oameni, milostivul Dumnezeu, faptele tale”. Ea s-a dus cu starețul în biserică, dar tăcea. „Nu îndrăznesc să-ți spun, cinstite părinte, că m-a cuprins un gînd necunoscut”. Atunci, starețul i-a dat o bucată de hîrtie și a rugat-o să scrie. „Dacă nici aceasta nu o poți face, apoi eu îți voi pomeni ție cîte păcate se fac în viața omenească, zicînd cîte unul și întrebînd dacă așa oare făcut-ai sau altceva?” Însă nimic din faptele rele pomenite de stareț nu le făcuse. L-a rugat să se roage pentru ea, apoi a plecat.
În timp ce mergea pe uliță, a văzut un călugăr bătrîn slăbănog, care zăcea pe pămînt, și i-a zis: „Oare voiești să te iau în casa mea, unde te voi odihni bine, ca să te rogi lui Dumnezeu pentru a mea nevrednicie?” Iar el a zis: „Voiesc, stăpînă, să faci milă cu mine, ticălosul”. Ea le-a poruncit slugilor să-l ia pe acel călugăr, l-a îmbrăcat în haine noi, după care i-a uns rănile. Cînd a venit Joia cea Mare a Patimilor, femeia i-a zis bătrînului: „Un lucru vreau să fac părinte: să-l suferi și să nu zici nimic”. Iar el a zis: „Cum vei porunci, stăpîna mea, așa voi face”. În timpul sfintei Liturghii, preotul a început să citească Evanghelia: „Venind Iisus în Vitania în casa lui Simon cel lepros, s-a apropiat de dînsul o femeie desfrînată, avînd o sticlă cu mir scump…” Iar cînd zicea preotul acesta, stăpîna casei a luat un vas cu mir și, apropiindu-se de călugăr, l-a turnat pe picioarele lui. În clipa următoare a avut loc un cutremur înfricoșat, nu în toată cetatea, ci numai în casa ei. „Iartă-ți-se păcatele tale!” Iar după ce a venit acel dumnezeiesc glas, călugărul s-a ridicat sănătos, neavînd nici o rană pe trup și-l slăvea pe Domnul nostru Iisus Hristos. Femeia păcătoasă a fost iertată de Dumnezeu și și-a petrecut restul vieții în pocăință. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns