Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfîntului Cazimir
În orașul Alexandria din Egipt, trăia, în timpul patriarhului Pavel, o fecioară oarecare, bogată, însă nebotezată. Într-una din zile, plimbîndu-se prin via sa, care îi rămăsese de la părinți, a văzut pe un om, pregătindu-se să se spînzure. Alergînd către el, i-a zis lui: „Ce faci, omule?” Iar acela a răspuns ei: „Fecioară, lasă-mă pe mine, că sînt în mare necaz”. Fecioara, însă, i-a spus: „Spune-mi mie pricina și, de se va putea, îți voi ajuta ție.” Iar el a zis: „Sînt dator pînă peste cap și mă chinuiesc cei cărora le sînt dator . În așa condiții, nu mi-a rămas decît să-mi doresc moartea, mai bine decît să trăiesc o viață rea.” Atunci, fecioara i-a spus: „Mă rog ție, să vii după mine și, tot ce am, să iei și să-ți plătești datoria, ca să nu te pierzi pe tine însuți.” Și, mergînd, au făcut așa cum a spus. După aceea, fecioara a sărăcit, și neavînd pe cineva ca să se îngrijească de ea, fiindcă nu avea părinți, s-a dedat la desfrînare, iar, după un an, s-a îmbolnăvit. Venindu-și în sine, s-a umilit și a zis către vecinii ei: „Pentru Dumnezeu, faceți milă cu sufletul meu și rugați pe patriarh, ca să mă boteze și să mă facă creștină.” Însă nimeni nu o lua în seamă, zicînd: „Cine să vorbească pentru aceasta desfrînată?” Iar ea se întrista mult și se ruga lui Dumnezeu. Și, iată îngerul Domnului a venit, în chipul omului aceluia, cu care făcuse ea milă, pe care îl scăpase de la spînzurătoare, și i-a zis ei: „De ce te mîhnești, stăpîna mea ?” Iar ea a zis: „Doresc să mă botez și nimeni nu voiește să vorbească pentru mine cu patriarhul”. Și i-a zis îngerul: „Oare cu adevărat, dorești ?” Iar ea a răspuns: „Cu adevărat, voiesc”. Apoi i-a zis ei îngerul: „Nicidecum să nu te mîhnești, că eu voi aduce pe cineva și te vom duce pe tine la biserică”. Apoi, a adus la dînsa și pe alți doi îngeri, și luînd-o au dus-o la biserică. Apoi, s-au închipuit și alte fețe cinstite, din palatele împărătești, care, știind rînduielile bisericii, au chemat pe clerici, adică un preot și un diacon, pregătiți pentru aceasta, și le-au grăit lor, ca să o boteze pe dînsa. Și aceștia ziceau către ei: „O veți lua oare pe ea în chezășie?”. Și au zis: „Cu adevărat, noi vom fi chezași pentru dînsa”. Apoi, au botezat-o pe ea. Și au îmbrăcat-o în haine albe și au mers la casa ei, cu chezașii săi. Ajungînd acolo, îngerii s-au făcut nevăzuți. Iar vecinii, venind, au văzut-o pe ea îmbrăcată în haine albe și i-au zis: „Cine te-a botezat ?” Ea le-a spus lor: „Au venit niște oameni și m-au dus la biserică și, poruncind preoților, m-au botezat”. Și au grăit ei: „Cine sînt?” Și, dacă n-a putut spune cine sînt, au mers și au spus patriarhului. Iar el, chemînd pe cei rînduiți ca să boteze, a zis lor: „Ați botezat-o, oare, voi pe dînsa?” Iar ei au zis: „Noi, stăpîne, am botezat-o, fiind rugați de cineva din palatele împărătești.” Și, patriarhul, chemînd pe cei de care i se vorbise, din palatele împărătești, i-a întrebat pe ei dacă au luat-o în grijă. Iar ei au zis: „Noi nici nu o știm, nici n-am văzut-o pe ea”. Atunci patriarul a cunoscut că din putere dumnezeiască s-a făcut lucrul acesta. După aceea, chemînd pe fecioară, i-a zis ei: Spune-mi mie, fiică, ce bine ai făcut?”. Ea a răspuns: „Ce bine să fac eu, o desfrînată săracă?”. Zis-a iarași ei: „Oare, deloc, nicidecum, nu te știi pe tine să fi făcut vreun bine?” Atunci, a zis ea: „Nimic, stăpîne, n-am făcut, fără numai că, văzînd pe un om, care vrea să se spînzure, fiindcă îl asupreau datoriile, i-am dat lui toată averea mea și l-am izbăvit”. Zicînd aceasta, fecioara a murit îndată. Atunci patriarhul și cei ce erau cu dînsul, au proslăvit pe Dumnezeu și au zis: „Drept ești, Doamne, și drepte sînt judecățile Tale”. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns