Salariații de la Hotelul „Venus” din Slănic Moldova, care au anunțat conducerea hotelului că urmau să desfășoare ieri un miting de protest, au fost puși să semneze, la prima oră, pe un tabel nominal, că mișcarea lor de protest nu este legală. Liderul sindical Constantin Bîrzan a declarat că „ceea ce îi nemulțumește pe
sindicaliști este politica salarială. Din anul 2001 nu au mai avut loc
negocieri ale salariului, iar la negocierea contractului colectiv de
muncă pe acest an, din ianuarie 2006, creșterea salariului nu a
putut fi pusă în discuție, invocîndu-se de către conducere lipsa unei
grile de salarizare”. în ciuda anunțului că mitingul lor este ilegal, în timpul pauzei de masă, salariații au participat la o discuție privind modul cum vor acționa în zilele următoare. Ei susțin că șefii de sectoare au fost puși de conducerea unității să facă liste cu cei care au participat la discuții. Lucru care, în opinia salariaților, ar fi o formă de amenințare. „Mai mult, sindicaliștilor li s-a spus că nu au nici pauză de masă, deși toate actele normative de reglementare a condițiilor de muncă prevăd dreptul la o pauză de masă de 30 de minute în timpul programului de lucru”, ne-a declarat liderul sindicatului angajaților de la Hotelul „Venus”, dr. Constantin Brînzan.
Cei 120 de angajați ai Hotelului „Venus” așteaptă acum să vadă dacă vor primi grila de negociere de la comisia paritară întrunită la București, iar în caz că aceasta nu va veni, ei vor urma toate căile legale de protest. Directoarea Hotelului „Venus”, Livia Traciuc, nu a putut fi contactată pentru a-și exprima opinia despre acest conflict, întrucît la Hotelul „Venus”, ziua de ieri a fost plină de ședințe de analiză a situației create de protestul salariaților. (Ion MORARU)reate de protestul salariaților. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.