Sindicaliștii băcăuani din învățămînt habar nu aveau, ieri, că banii care le sînt reținuți în contul cotizației de sindicalist sînt folosiți în scopul de a fi plătite felicitările pentru femeile PSD. În urma articolului apărut în ziarul nostru de ieri, mai mute cadre didactice s-au arătat intrigate de faptul că banii pe care îi dau pentru ca cineva să le apere drepturile iau drumul unor cadouri către persoane care nu au dat, poate, niciodată vreun leu pentru sindicatul dascălilor. „Mi se pare anormal ca din cotizațiile noastre să facă fiecare ce vrea. Sindicatul are și el un rol, și sînt sigură că nu este acela de a face donații”, spune o profesoară care a dorit să-și păstreze anonimatul. Alte cadre didactice s-au arătat intrigate de beneficiarul felicitărilor. „Dacă se dădeau felicitările pe stradă, la femei, sau la pensionari, sau la oricine alticineva, nu mi se părea nici o problemă. Dar pentru faptul că au ajuns la PSD nu sînt, sub nici o formă, de acord”, spune o profesoară de la Școala „Alexandru Ioan Cuza” din Bacău. Ea a precizat doar că, în urmă cu doi ani, a făcut cerere să se retragă din sindicatul al cărui șef este Manole Chiriac, pentru că nu se mai considera reprezentată. Deși era convinsă că după înaintarea cererii cotizația de 0,5 la sută din salariu nu-i mai este reținută, colegii de cancelarie au asigurat-o că inclusiv banii ei sînt, în continuare, virați în contul sindicatului.
În timp ce unii dascăli se arătau nemulțimiți și contratiați de cadourile făcute de liderul de sindicat care ar trebui să le apere drepturile, alți sindicaliști erau total dezinteresați de ce se întîmplă cu banii lor. „Mă surprinde că s-a întîmplat așa, pentru că pînă acum nu am auzit de scandaluri în care să fie vorba despre banii sindicaliștilor. La sindicat e o comisie de cenzori care hotărăște ce se face cu banii și avem încredere în deciziile pe care le iau, că nu risipesc banii sindicaliștilor cotizanți”, spunea, ieri, Liviu Țornghibel, profesor la Școala Al. Ioan Cuza din Bacău. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns