• singurul pod din vremea lui Ștefan cel Mare din țară, aflat în satul Gîrbovana, este băgat în seamă doar de turmele de oi
Pe raza județului există un pod de piatră din secolul al XV-lea, depsre care istoricii și localnicii spun că este Podul lui Ștefan cel Mare. Cînd am plecat în căutarea acestei mărturii ce a străbătut veacurile, nu ne așteptam la cine știe ce minunăție. Cu atît mai mult cu cît informațiile despre pod nu sînt foarte multe. Cum ieși din municipiul Onești, la kilometru 24 în drumul spre Adjud, se găsește un indicator îndreptat către drumul ce duce spre satul Gîrbovana, care atenționează: „Pod din secolul al XV-lea, din timpul lui Ștefan cel Mare”. Drumul e de țară, desfundat, și, dacă plouă ceva mai mult, ai nevoie de cizme de cauciuc. Rareori trec pe aici mașini, dar turmele de oi ale satului sînt tot timpul prezente. Am purces și noi pe urmele oierilor, spre podul altădată străbătut de căruțe și negustori, iar acum căzut în uitare. Este o construcție impresionantă, la care poți ajunge mult mai ușor direct de pe autostradă, trecînd peste calea ferată. Dacă nu cunoști zona, trebuie, însă, să te „inițiezi” mai întîi prin noroaiele din sat.
Jumătate de veac de industrializare a afectat mai intens podul lui Ștefan cel Mare decît cinci veacuri de istorie. Scos din trafic, din circuitul comercial pentru care a fost ridicat, podul stă acum pradă mușchilor, lîngă masivul pod feroviar de alături. Podul e acoperit de ierburi, de pămînt și noroi, și ar avea nevoie și de o restaurare. În jurul lui, nici un indicator nu explică potențialilor curioși cînd a fost construit podul și care este importanța lui istorică. Dacă pentru restaurare este mai greu de crezut că se vor găsi bani, curățarea și îngrijirea lui este o chestiune care nu costă mai nimic, dar pentru care este nevoie doar de puțină conștiință.
„Pînă în 1970, existau două poduri din vremea mareului voievod: unul la Cotnari și unul la Gîrbovana, în comuna Ștefan cel Mare. Este construit din piatră brută avînd drept liant var hidraulic. A fost în folosință peste cinci veacuri, fiind reparat doar de cîteva ori. Caracteristicile tehnice sînt 14 metri lungime, 8 metri lățime, 11 metri înălțime și o deschidere a bolții de 5,8 metri. Construcția podului, autentic monument al artei feudale românești, l-a costat pe domnitor «un kertic domnesc de 2.000 de oca de sare». În anul 1849, podul a fost refăcut de Mihail Sturdza, care a făcut și un monument la căpătîiul lui. Este singurul care se mai păstrează din țară”, ne-a spus profesorul Eugen Șendrea, specialist în patrimoniu la Centrul Județean de Cultură Bacău. Tot el ne-a mai explicat că despre acest pod a scris o lucrare de specialitate doctorul C. I. Istrati, unul dintre cei mai importanți oameni de știință din zona Moldovei și a fost luat în evidența Oficiului Județean de Patrimoniu în anul 1976.
Podul s-a aflat în circulație pînă în anul 1962, cînd s-a modernizat șoseauna Onești – Adjud. Este interesant că „în anul 1976, cînd CFR a ridicat podul de cale ferată, aflat la cîțiva metri distanță, autoritatea feroviară și-a impus să păstreze podul ștefanian intact. Și a reușit”, a explicat profesorul Șendrea. Din dorința de a proteja monumentul, autoritățile comuniste au deturnat cursul rîului Trotuș, dar se pare că toate aceste demersuri au devenit inutile în anii postdecembriști, cînd singurul pod din vremea lui Ștefan cel Mare nu mai este băgat în seamă decît de oierii de pe malul Trotușului. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns