Sinistrați rromi din Gura Văii, opriți de aleșii din Onești să-și ridice case

Administrator

Consilierii Locali din Onești au refuzat, la ședința de ieri, să permită unor familii de sinistrați din Gura Văii să își ridice patru case pe un teren de la marginea orașului. Terenul a fost cumpărat de familiile de rromi cu 300 de milioane de lei, însă înainte de a obține cele 15 avize de construcție era necesară schimbarea destinației terenului, din agricol, în teren pentru construcții. Schimbarea a fost dezbătută ieri de consilierii locali în prezența lui Ion Grigore, reprezentantul rromilor, dar și a Angelei Bogea, vicepreședintele Consiliului Județean. Ion Grigore a adus argumente „de suflet”, spunînd că „familiile rromilor stau de șase luni în corturi, pe la rude, că rromii au dat 100 milioane lei unui arhitect pentru a face un plan urbanistic al zonei”. El a adus și argumentul că „rromii nu au știut, atunci cînd au cumpărat acest teren, ce acte le trebuie. După ce s-au prezentat argumente și contraargumente, votul consilierilor oneșteni a fost fără echivoc: doar un singur consilier, cel al Partidului România Mare, Leonard Croitoru, a votat pentru avizarea schimbării destinației, în timp ce restul de 17 consilieri au fost împotrivă. Ion Grigore a spus că etnicii rromi pe care i-a reprezentat vor trece la măsuri de protest hotărîte. (Ion MORARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.