Sinistrați sclifosiți

Eduard ADAM

în România de astăzi găsești de toate. Ai parte la tot pasul de șomeri pretențioși. Nu se duc să muncească în construcții sau în confecții fiindcă-s prost plătiți, dar ei n-au nici după ce bea apă. Avem, mai nou, și sinistrați sclifosiți. Se plîng în fața camerelor de filmat că nu-i ajută nimeni. Și, sincer, la început chiar mă gîndeam că greu trebuie să le mai fie acestor oameni după ce, rămași sub cerul liber, nu le-ntinde nimeni o mînă de ajutor. Ei bine, nu-i chiar așa! Cel puțin nu în toate cazurile. Am învățat să fiu puțin reticent atunci cînd aud „noi n-am primit nimic”. Asta, mai ales după ce, deunăzi, o colegă de-a mea s-a reîntors pe Valea Muntelui pentru a face un reportaj despre militarii care-i ajută pe sinistrați. Pînă la urmă a scris despre „argații” sinistraților. Fiindcă soldații nu dau o mînă de ajutor, ci pur și simplu muncesc în locul celor ale căror case au fost inundate. Da, o să vă încruntați sprînceana, așa cum am făcut și eu și alți colegi, cînd am aflat că sinistrații, care plîng la comandă cînd se vede beculețul roșu aprins al camerelor de filmat, dorm pînă la amiază. Pe unii îi trezesc militarii, care vin să le scoată mîlul de prin curți. Ba, au povestit soldații, unii chiar se uită urît la ei, că i-au deranjat de la odihnă.
De unde în prima zi după potop, cînd am fost în comunele lovite de ape și localnicii îi plîngeau pe cei plecați la muncă în străinătate că au rămas fără case, acum am auzit că „italienii” reîntorși în locurile de baștină nu mișcă un deget. Nici vorbă de reconstruit casele. Stau și se uită cum le curăță militarii gospodăriile, iar dacă sînt rugați să dea o mînă de ajutor întorc spatele și spun că ei au venit în vacanță, să se odihnească, nu să hămălească. De ca și cum e vina soldaților că s-a întîmplat nenorocirea, ori a lor ar fi datoria să le refacă bunurile stricate.

Ei bine, asta-i realitate, fie că ne place sau nu! Ăștia sîntem, iar de vreodată unii ne vor arunca în față impresii despre cît de gospodari sau de săritori sîntem, să nu ne fie de-a mirare. Este greu de crezut că niște oameni loviți atît de tare de soartă, în loc să facă tot ce pot pentru a se reabilita și să profite de forță de muncă gratuită, nu fac nimic. Ba mai mult, stau și privesc cu mîinile la piept, iar treaba lor o fac alții.

Dovada supremă despre cît de mare e nerușinarea unora este că au ajuns ziariștii să-l evidențieze pe singurul om din comună care a muncit împreună cu soldații. Nefiresc, desigur, dar am ajuns să ne bucurăm că măcar un om a înțeles care e datoria lui și nu așteaptă ca alții să muncească în locul lui.

Și, ca și cum relele nu erau destule, am mai descoperit că și autoritățile locale din anumite comune s-au gîndit să-i exploateze cumva pe militari, dacă tot sînt în zonă. în loc să plătească oameni cu ziua, unii consilieri locali din comunele de pe Valea Muntelui au avut îndrăzneala să le ceară comdandaților să le împrumute și lor soldații pentru diverse lucrări prin gospodării. Dacă nu la ei, atunci la niște frați sau cumetri. Pe oriunde o fi, numai să profite și ei de pe urma tinerilor care au ajuns, după săptămîni de muncă asiduă, cu palmele o adevărată rană. Culmea e că, deși înțeleg nefirescul situației, soldații nu se vaită. Nici nu blamează pe nimeni, nici nu cer socoteală. âși fac treaba, atît cît mai pot. Și speră ca în curînd să ajungă și pe la casele lor. Să muncească și pentru ei și familiile lor, că pentru alții au făcut destul. śÖ›0gë+Ň™>3ÇKŇ™ß Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!