Locuitorii din cele patru localități de pe Valea Muntelui care au fost lovite de inundații au rămas fără surse de apă potabilă. Rezultatele probelor de apă recoltate de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) din Bacău nu au ieșit bune și de aceea consumul de apă din fîntîni sau izvoare a fost interzis. „Au fost recoltate 60 de probe de apă din 47 de fîntîni, 11 izvoare și două probe au fost luate de la stația de apă de la Ciobănuș. Rezultatul nu este deloc îmbucurător, pentru că doar șase probe de apă au ieșit potabile, restul nu”, ne-a declarat doctorița Cornelia Cojocaru, director la DSP Bacău. În urma analizelor a ieșit apă bună de băut doar la trei fîntîini, un izvor și cele două probe de la stația Ciobănuș. Chiar dacă apa din fîntînile din zona de munte este acum limpede, ea nu îndeplinește încă condițiile pentru consum. „Echipele noastre identifică acum aceste surse de apă limpede pe care le vor dezinfecta din nou și apoi se va recolta o nouă serie de probe. Pînă atunci, localnicilor li se asigură apă minerală sau plată îmbuteliată”, a precizat Cornelia Cojocaru. Inundațiile au afectat peste 600 de fîntîni de pe Valea Muntelui. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Sinistrații de pe Valea Muntelui nu au surse de apă potabilă
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.