Sinistrații de serviciu

Ștefan RADU

„Plouă-n mai, avem mălai!” – spune o vorbă înțeleaptă. însă, întotdeauna „mai binele este moartea binelui”; ploaia nu mai contenește de cîteva săptămîni și este pe cale să mîlească toată țara. Cîmpurile au fost inundate, satele au rămas izolate după ce s-au rupt drumuri și poduri, oamenii privesc cum se surpă casele peste ei… Trăim zile negre în care doar gesturile de solidaritate mai oferă o rază de speranță.
însă ceva nu este în ordine. Reportajele despre zonele sinistrate sînt pline de personaje care se lamentează și cer să vină Guvernul ca să le rezolve problemele. în Banat, acolo unde mii de case au fost înghițite de ape, descoperim că mai toate crîșmele funcționează „la foc continuu”, iar primele verificări făcute de inspectorii instituțiilor statului au dovedit că au dispărut banii din donații, că unii primari habar nu au ce se petrece în localitățile lor, iar transporturile cu ajutoare s-au „subțiat” prin curțile unor „întreprinzători” de conjunctură. Am văzut imagini cu pompieri militari care se chinuiau să salveze lucrurile oamenilor, în vreme ce sătenii priveau nepăsători. N-am văzut și nu am auzit nici un „sinistrat de serviciu” care să recunoască vina pe care o au chiar cei acum bătuți de soartă: au lăsat albiile torenților necurățate, au aruncat gunoiul din curți pe unde au apucat, au construit fără nici o logică pe terenuri considerate cu risc mare și nici măcar nu s-au interesat cît i-ar costa o asigurare a bunurilor.

Autoritățile – indiferent că au fost comuniste, pedeseriste, cederiste sau de-a dreptul capitaliste – i-au învățat pe oameni cu un prost nărav: în caz de nevoie, vine statul și plătește pagubele! De unde această obligație?! într-adevăr, este nevoie ca să se asigure un acoperiș pentru cei rămași pe drumuri. însă asta nu înseamnă că trebuie să li se reconstruiasă proprietățile din banii celorlalți români mai norocoși sau mai gospodari. în mod normal, statul ar trebui să construiasă niște locuințe sociale pe care să le închirieze celor aflați în nevoie. Cine dorește să-și refacă averea este liber! Guvernul nu este societate de asigurări pentru a despăgubi pe ghinioniștii indiferenți cu viața lor. încurajarea dezordinii, delăsării, mizeriei care bîntuie prin satele din România este păguboasă pe termen lung. Oamenii și comunitățile din care ei fac parte trebuie să învețe să se gospodărească singuri și să-și asume responsabilitatea administrării proprietăților.

Există cîteva chestiuni absolut distincte. Pe de o parte, vinovații pentru distrugerea sistemelor de diguri și alte amenajări hidrotehnice trebuie identificați și pedepsiți exemplar. De asemenea, legile care se referă la întreținerea mediului, la curățarea albiilor trebuie aplicate întocmai de către primării, iar localnicii indisciplinați să dea socoteală. Pe de altă parte, în caz de catastrofă, statul trebuie să aibă la dispoziție mijloacele pentru a oferi ajutorul necesar celor afectați. însă asta înseamnă că trebuie să dispună de spații pentru refugiu, de hrană și medicamente, de utilaje specifice. Nu și de fonduri pentru reconstrucția proprietăților private! A interveni cu asemenea pomeni nejustificate se face, în mod oficial, o concurență neloială activității de asigurări care și așa este slab dezvoltată în țara asta. Nicăieri în lume, guvernele nu-și asumă pierderile individuale ale celor care nu și-au protejat averile.

Doar din rațiuni electorale, politicienii de pe la noi s-au învățat – prost! – să joace roluri de tătuci grijulii pe banii de la buget. Unii s-au obișnuit să ceară de la autorități compensarea propriei prostii. De exemplu, undeva pe la Săduleni, sînt cîteva case, care de cîte ori plouă torențial, sînt afectate de un torent. De ani buni, proprietarii construiesc în același loc și acuză… Guvernul, Primăria, Președinția, Casa Regală și Națiunile Unite! De asemenea, îmi amintesc de povestea celor de la Berești sau de la Slobozia care erau nemulțumiți de casele de cărămidă construite pe bani publici în vreme ce ei n-au dat măcar o mînă de ajutor celor care munceau pentru ei. Ca multe alte lucruri, și noțiunea de solidaritate este prost înțeleasă: a devenit obligatorie! Mai este doar un pas pînă ce cataclismele vor deveni o afacere pentru cei obișnuiți să joace rolul de „sinistrați de serviciu” fără să le pese de efortul pe care o țară întreagă îl face pentru a șterge urmele indolenței, prostiei sau chiar relei-intenții de care dau dovadă. începe să-mi pară rău de banii pe care i-am donat sub imperiul emoției trăite la vederea nenorocirii prin care au trecut semeni de-ai mei… Cineva mă ia de fraier.țiilor statului au dovedit că au dispărut banii din donații, că unii primari habar nu au

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!