Trei familii sinistrate din Moinești așteaptă, de doi ani, un sprijin de la administrația locală pentru a se muta în case noi. în vara anului 2005, ca urmare a inundațiilor, în cartierul Lucăcești, zona Lucăcioaia, pămîntul a luat-o la vale. Mai multe gospodării au fost afectate, trei dintre ele au fost distruse aproape în totalitate, iar altele nouă au avut mai puțin de suferit. „Comitetul Local pentru Situații de Urgență” a întocmit o analiză a gospodăriilor grav afectate. La fața locului s-a prezentat și o comisie de la Comitetul județean de profil. în urma constatărilor s-a hotărît, prin suport financiar preponderent guvernamental, să se construiască, în regim de urgență, trei case pentru tot atîtea familii de sinistrați. Situația nu s-a rezolvat, însă, nici acum, în principal pentru că statul nu a mai alocat fonduri care să acopere cheltuielile constructorilor. „Sinistrații au fost obligați, în această perioadă, să stea în locații provizorii, pentru care au scos destui bani din buzunare la plata chiriilor. în plus, precipitațiile au deteriorat materialele de construcție pe care le-au primit. Vestea bună e că se reiau în curînd lucrările de construcție și, probabil, pînă în toamnă se vor muta în acestea”, a spus Nicolae Catană, secretarul Primăriei Moinești.
Pentru tot ce au îndurat pînă acum, sinistrații sînt deciși să îi dea în judecată pe cei vinovați de situație, și să le ceară daune care să acopere materialele deteriorate și plata chiriilor. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.