în comuna Prăjești nu s-au găsit soluții pentru ca sistemul de alimentare cu apă al localității să fie dat în folosință pentru localnici. Sistemul de cișmele și stația de tratare a apei au fost finalizate, dar totul pare în zadar, fiindcă primarul Eugen Antica refuză să semneze procesul verbal de preluare a lucrării. „Nu pot prelua sistemul de apă, pentru că sînt probleme. Apa de la stație se varsă într-un canal nedecolmatat și inundă culturile oamenilor. Sătenii vin și se plîng la primărie și eu ce să le spun? Să semneze procesul verbal cine a fost înaintea mea, dar eu nu mă cert cu oamenii. Am încercat să îi conving pe cei care au făcut lucrarea să facă și acest canal, dar nu au vrut, așa că nu semnez. Am înștiințat de caz și la Consiliul Județean, dar nimeni nu a venit să vadă care este situația”, ne-a declarat Eugen Antica. întreaga investiție de la Prăjești a fost finanțată cu bani de la Guvern și s-a ridicat la peste 900.000 de euro. în județ s-au făcut numeroase de astfel de sisteme de alimentare cu apă pe bază de cișmele, dar peste tot au existat probleme. Ele au costat foarte mult și sînt practic inutilizabile pentru o perioadă mare de timp. Sătenii nu pot folosi apa de la cișmele timp de trei luni, pînă cînd nu se curăță conductele, dar nici să se branșeze la rețea timp doi ani, deoarece așa este prevăzut în contract.
Reprezentanții Consiliului Județean spun că vor analiza situația la fața locului. „Mă voi duce personal, cu specialiști de la Urbanism, la Prăjești, să vedem care este exact situația”, ne-a declarat Angela Bogea, vicepreședinte la Consiliul Județean Bacău. Primarul Antica spune că el vede două soluții: firma care a executat lucrarea să facă și șanțul de scurgere sau să primască bani de la Consiliul Județan, să execute primăria lucrarea. în plus, comuna are numai doi beneficiari de venit minim garantat, așa că nici această forță de muncă nu este eficientă. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.