Sistemul sanitar băcăuan se liniștește pentru trei luni

Administrator

Bolnavii băcăuani care au nevoie de medicamente gratuite și compensate nu vor mai sta cu stres că nu își vor lua tratamentul trei luni de acum înainte. Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) din Bacău a primit rectificarea de buget, și așa cum s-a promis, aceasta a fost generoasă pentru farmacii. „La rectificare s-au primit 124 de miliarde de lei, din care mai bine de jumătate, adică 69 de miliarde de lei sînt pentru medicamente. Banii sînt alocați pentru luna septembrie inclusiv, dar deocamdată nu au fost dați farmaciilor pentru că așteptăm nomele care să stabilească modul cum vor fi distribuiți”, ne-a declarat medicul Maria Tioc, președinte director general la CJAS Bacău. Veștile sînt bune pentru bolnavii care au nevoie de medicamente subvenționate, deoarece plafonul lunar este cu mult mai mare. Conducerea CJAS Bacău spune că banii pentru gratuite și compensate vor fi suficienți pentru lunile august și septembrie. Consumul lunar mediu în județul nostru este de 25 de miliarde de lei, ori pentru cele două luni sînt alocați aproape 35 de miliarde de lei.

Rectificarea are grijă de salariații din spitale nu și de datorii

Angajații din spitale pot sta și ei liniștiți pentru că banii au fost alocați numai pentru cheltuieli de personal, salarii, tichete de masă și sporuri. Pentru spitale s-au alocat 50 de miliarde de lei. Astfel, angajații vor avea garantate trei luni cîte 20 de tichete de masă lunar, pe fiecare salariat. Directorii unităților medicale se vor confrunta însă în continuare cu probleme financiare, deoarece sînt presați de furnizori să își achite datoriile. Pentru medicamente și materiale sanitare s-au dat bani în urmă cu o săptămînă din rezerva de 10% din buget, adică 42 miliarde de lei. Acești bani nu acoperă însă datoriile pe care spitalele le au față de furnizori, de peste 80 de miliarde de lei, așa că directorii vor trebui să plătească din debite cu țîrîita. Cei mai mulți bani au venit la Spitalul Județean (18 miliarde de lei), apoi la Onești (10 miliarde), Moinești (șase), Podu Turcului (cinci), Comănești (trei), Buhuși (trei), Pediatrie (2,9) și TBC (un miliard de lei). „Spitalele au semnat contractele și trebuie să primească banii. în septembrie este așteptată o nouă rectificare de buget care să acopere cheltuielile din sistemul sanitar pînă la sfîrșitul anului”, a precizat Maria Tioc. Salvarea, mereu sărită la deblocările de fonduri, a primit și ea în sfîrșit, 5 miliarde de lei. Sistemul sanitar băcăuan are însă nevoie să treacă cu bine de acest an, fără datorii, de 349 miliarde de lei. Aceasta înseamnă că la ultima rectificare de buget din acest an mai este nevoie de peste 220 de miliarde de lei. Rămîne de văzut dacă în aceste condiții oamenii se vor mai călca în picioare la început de lună în farmacii, dacă banii vor ajunge așa cum s-a prognozat sau se vor epuiza după prima săptămînă din lună și dacă angajații din spitale își vor primi drepturile garanate pe hîrtie sau vor amenința din nou cu greva. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.