Un grup de tineri din comuna Bîrsănești s-au gîndit că n-ar fi rău să conceapă un site pe internet, care să fie oglinda localității în care trăiesc. Ei au cuprins în pagina de pe internet a localității, printre alte informații de interes general și date generale despre comună, date geografice, repere istorice, harta comunei. Site-ul comunei Bîrsănești funcționează de aproape un an, timp în care creatorii lui nu au stat degeaba ci au lucrat intens la perfecționarea acestuia.
„Am creat acest site pentru imaginea comunei noastre. Vrem să ieșim și noi în Europa, să ne cunoască lumea, poate ne înfrățim și noi. Acum vrem să perfecționăm pagina. Mai întîi i-am schimbat fața ca să fie în pas cu ultimele noutăți. Vrem să cuprindem în pagina comunei noastre chiar și economic, social, cultural, școli. Ne place să fim în acord cu deviza «la vremuri noi, oameni noi, fețe noi»”, a spus Daniel Hanganu, unul dintre inițiatorii site-lui din Bîrsănești.
Acesta a mai menționat că știrile care apar în pagină sînt culese de la primăria din comună cu care ei colaborează.
„Noi colaborăm foarte bine cu această echipă de tineri. Deși lucrează benevol, îi văd foarte interesați de ceea ce fac. Primăria, la rîndul ei, lucrează intens pe calculator. Avem acum trei calculatoare pe care lucrează angajații noștri”, a completat Costică Percu, viceprimarul comunei Bîrsănești.
Computerul este greu asimilat în majoritatea localităților rurale din motive mai mult sau mai puțin obiective. Sînt sate unde nu există nici măcar un singur calculator, nici la primărie și nici măcar în școală, ca să nu mai spunem că acest instrument de lucru specific secolului nostru nici măcar nu este dorit în mediul rural. Cu atît mai mult, neastîmpărul echipei de împătimiți ai computerului din Bîrsănești nu poate fi trecut cu vederea. (Bianca TOMESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.