Anunțată pentru ieri, deschiderea acțiunii în instanță a Spitalului Județean de Urgență (SJU) împotriva Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău, pentru datoriile acesteia față de unitate, a fost amînată. După ce a obținut acceptul sindicatelor pentru a da în judecată Casa, conducerea SJU a decis să se consulte și cu șefii secțiilor. „Am convocat, pentru mîine dimineață, la raportul de gardă, toți medicii șefi de secție și asistenții șefi. âi vom informa despre intenția noastră și vom discuta cu ei, dacă sînt de acord cu demersul nostru. Aceasta pentru că, în primul rînd, ei sînt cei care sînt întrebați de către personalul medico-sanitar de ce nu se dă al treisprezecelea salariu. Vom proceda în funcție de ce vor decide șefii de secție”, ne-a declarat doctorul Leonard Roșu, directorul SJU.
Unitatea spitalicească este singura din județ care nu a dat nimic din cel de-al treisprezecelea salariu. Conducerea unității spune că nu are bani, dar că de la CAS Bacău trebuia să primească, încă de la sfîrșitul lunii ianuarie, la regularizare, nouă miliarde lei, sumă cuvenită pentru trimestrul IV din 2005, cînd spitalul a efectuat servicii medicale mai complexe decît cele plătite. în replică, directorul CAS Bacău, doctorița Maria Tioc, susține: „Diferența este clară, dar trebuie verificată. A început verificarea de joia trecută și, probabil, va mai dura săptămîna aceasta. Este posibil, însă, ca o parte din sumă să o deblocăm înainte de finalizarea verificărilor. Dar aceasta va fi în funcție de bugetul pe care îl avem pe primul trimestru”. Pentru a plăti integral cel de-al treisprezecelea salariu, SJU are nevoie de 13 miliarde lei. Cu deblocarea unei părți din cele nouă miliarde lei s-ar reuși cel mult achitarea a 50 la sută din dreptul cuvenit. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.