Lipsa cailor de comunicatie facea anevoios accesul tot mai crescind al vizitatorilor in statiune. Linia ferata Adjud-Tirgu Ocna a fost data in folosinta in 1888, iar in 1890 se construieste soseaua Tirgu Ocna -Slanic Moldova si patru poduri de fier peste apa Slanicului. Apele izvoarelor din Slanic sint prezente in continuare la diferite expozitii internationale, unde obtin alte importante distinctii. La Expozitia Universala de la Paris, din 1889, la Expozitia Cooperativa de la Bucuresti (1894) si la Expozitia Universala de la Paris(1900), apele minerale slanicene primesc din nou medalia de aur. La inceput de secol XX, Slanic Moldova era o statiune balneoclimaterica moderna pentru acele vremuri, care putea sta mindra alaturi de alte statiuni de renume mondial. De atunci, a fost supranumita „Perla a Moldovei”, renume pe care incearca sa-l redobindeasca in zilele noastre, dupa ani umbriti de tot felul de incercari de privatizare si relansare turistica.
Anii de pina la 1900 si pina la declansarea Primului Razboi Mondial au fost pentru Slanic Moldova cei ai unei perioade infloritoare, ai perioadei „La Belle Epoque”, cind ambianta boema, romanteasca, era caracteristica unei vieti culturale si artistice, desfasurata la cea mai mare intensitate, de nume mari ale culturii romanesti de atunci. Poetul Costache Conachi, cel care alaturi de fratii Vacaresti a deschis drumul liricii romanesti, a fost unul dintre primii vizitatori si admiratori ai Slanicului. Sosit aici, el a incrustat in coaja unui brad semet, sentimentele pentru frumoasa Zulnia, numele de alint al Smarandei Donici, pe care o intilnise in mijlocul acestei naturi incintatoare: „Calatorule, nu trece, sta, citeste si cunoaste / Ca amorul cel mai strasnic din prietesug se naste”. Dupa 14 ani de la moartea Zulniei, intimplata in 1831, cind se implineau totodata si 26 de ani de cind o cunoscuse la Slanic, poetul, impovarat de virsta si neimpacat cu gindul mortii iubitei care-i devenise pentru scurt timp sotie, cauta zadarnic pomul pe care isi incrustase darurile tineretii si care acum nu mai exista. El scrie atunci una dintre cele mai bune poezii ale sale in care inspiratia anacreontica (in genul poeziilor de dragoste ale poetului grec antic Anacreon) se imbina cu lirica lautareasca a vremii: „Apoi dar scris a fost inca / Sa te mai vad, inalta stinca / Sa te mai vad, dar vai mie / Nu cu draga mea Zulnie! / Ci singur, ca vai de mine, / Alb si rece ca si tine”. Verile in Slanicul acelor frumosi ani erau cautate si de multi dintre carturarii moldoveni, care duceau in mijlocul naturii, o viata plina de frumusete si liniste interioara, care le incinta sufletul si le daruia sanatate si putere. Mitropolitul carturar al Moldovei, Veniamin Costache, a fost in anul 1816 in prima sa vizita la Slanic, iar poetul Costache Conachi, „tiitor” al locului” de mare logofat al dreptatii si candidat la domnia tarii si-a ridicat chiar o casa in statiune, care s-a pastrat pina la sfirsitul secolului XIX. Baile Slanic au fost si un loc de intilnire al boierilor unionisti din Moldova si Muntenia. Radu Rosetti, noteaza in Amintirile sale: „Din pricina ca tara era in toiul luptei pentru Unire, cai mai multi boieri, mai cu seama cei unionisti, nu plecasera aproape deloc in strainatate, temindu-se de vreo surprindere din partea Turciei si a Austriei, ajutate de Anglia. Era deci o adunare mare boiereasca la bai, multime de rude si de prieteni de-ai nostri, pentru care am fost multumit sa gasesc pe bunul meu prieten Cuza…”. Printre acestia se afla si Costache Negri, scriitor si om politic ce a facut parte din conducerea „Comitetului revolutionar moldovean” si a fost vicepresedinte al Adunarii ad-hoc a Moldovei, iar in timpul domniei lui Al.I.Cuza a indeplinit diferite misiuni diplomatice in scopul recunoasterii in afara tarii a actului Unirii Principatelor. Amintirea lui o pastreaza la Slanic Moldova, „Stinca lui C.Negri”, locul sau de popas in timpul plimbarilor prin statiune si imprejurimi. Multi minuitori ai condeiului, printre care povestitorii Nicu Gane si Ion Creanga au asternut in scris incintarea lor fata de frumusetea acestor locuri tamaduitoare, ca sa afle si altii despre ele si sa mearga sa le cunosaca. (Va urma)
Lasă un răspuns